Ne-am setat atâtea obiective în această viață, încât neam săturat până peste cap de ele. Ne-am auzit pe noi înșine și pe cei din jurul nostru spunând că mereu sunt ocupați, mereu au în plan să facă ceva, să ajungă undeva – atât fizic, cât și „ierarhic”, sau cu alte cuvinte – „să ajungă cineva”.

Nu te simți împovărat de atâția „trebuie”? De atâta „trebuie să mă duc la cursul acela de specializare”, „trebuie să iau o vacanță”, „trebuie să îmi iau o casă”, „trebuie să termini o școală, copilule!”, „trebuie să am un trai bun”, „trebuie să am o familie, acum, până la 25 ani, să nu ajung ca X, bătrân și fără putere”.

Mi s-au învârtit în minte și inimă atâția de „trebuie”, încât deja trebuie să iau o pauză. Uneori ne spunem „trebuie”, uneori ne spunem „mi-aș dori”: „ah, ce mi-aș dori și eu să am atâta libertate cum ai tu, să fac atâtea lucruri, când vreau eu – să lucrez de acasă, să merg la piață și miercurea, la ora 12, când ceilalți sunt la serviciu”.

Indiferent de cuvântul pe care îl folosim, toate aceste proiecții sunt obiective setate inconștient de către noi pentru viața pe care o ducem. Fie că vrem sau nu să acceptăm, avem nevoie de reguli, de claritate în viață. Chiar dacă ești freelancer, și teoretic spui că alegi cu cine lucrezi și cât faci asta, ba chiar și când faci acest lucru, viața te constrânge mai devreme sau mai târziu să îți organizezi modul de lucru, stilul de viață.

Ce sunt obiectivele?

Ce am surprins până acum este faptul că viziunea mea asupra ceea ce înseamnă un „obiectiv” este mult mai largă decât clasicul pe care îl avem în minte – „vreau să slăbesc, mă duc la sală. De luni”.

Pentru mine, viața însăși este un parcurs infinit de obiective mai mici, mai mari – ca durată, mai importante sau nu, pași pe care îi facem cu sau fără voință. Acțiunea are și un rezultat mereu. Dar mereu. Pentru că m-am ridicat de pe scaun acum, coloana mea se poate îndrepta, sângele îmi poate circula mai bine prin corp, picioarele mi se dezmorțesc, creierul se oxigenează mai bine, pot gândi mai clar, mă pot ocupa de altceva, am ales să iau o pauză pentru a-mi odihni corpul. Sunt atâtea lucruri care se întâmplă, atâtea rezultate pe care le am, doar pentru că am decis să fac un lucru mărunt.

Iar toate pot fi parte ale unui obiectiv mai mare pe care mi l-am pus în minte: „îmi doresc să am o viață sănătoasă” – așadar, fiecare obiectiv mare, va fi spart în multe sute de obiective mai mici pe care le voi îndeplini sau nu.

De ce renunț la obiectivele mele?

Pentru a nu devia foarte mult de la subiect, am să prezint două metode de abordare, două perspective care mi-au atras atenția asupra subiectului – De ce nu îmi ating obiectivele setate?

1. Motivația și cum s-a dus pe apa sâmbetei din cauze emoționale

Motivația de a lucra la un obiectiv pe care mi-l setez – să luăm unul practic: „să fiu mai bun la muncă, mai competent, să mă specializez” oscilează puternic pe fond emoțional.

Motivul pentru care, de cele mai multe ori, renunțăm să mai acționăm, să lucrăm către obiectivul nostru, este faptul că ne lăsăm pradă emoțiilor și minții noastre (gândurilor mai exact). Mintea, deși spunem că este prietenul, dar și inamicul nostru, ne va persuada în a face lucrul interzis – să mâncăm dulcele în dietă, să dorim grăsimi nesănătoase, să procrastinăm. Pentru că emoțiile ne vor dicta acest lucru – noi cei de acum, din prezent, nu suntem mereu în starea emoțională potrivită pentru a face un pas în plus în cursă. Însă, noi, EU, cel din viitor – sunt. Și atunci, pentru a face acel pas, pentru a merge mai departe către obiectivul nostru, este necesar să nu îl mai lăsăm pe emoționalul din noi să conducă, ci pe acel EU in viitor, care deja a ajuns și a atins acel obiectiv.

În alte cuvinte, ar fi vorba să ne imaginăm cum am arăta și cum am fi când deja ne-am atins scopul și „îmbrăcând hainele acelei persoane”, să acționăm. Da, eu cel de acum mă simt sleit de putere și îmi este foarte somn. Așa că îmi va fi ușor să dau amânare la alarma telefonului, să mai dorm puțin. Însă eu, cel din viitor nu aș face acest lucru. Eu m-aș trezi pentru că deja este un obicei pe care mi l-am asumat și așa trăiesc acum. Atunci, și în prezent, voi acționa prin puterea Eului meu din viitor. Iar așa voi reuși să nu mă mai las copleșit de emoțiile actuale care mă vor împiedica mereu. Creierul vrea ușor, vrea comod și comun, cunoscut. Am mai vorbit despre acest subiect în trecut. Este greu să duci un obicei nou în viața ta, însă dacă îl alegi să te ajute, merită tot efortul.

2. Memoria ne joacă feste

A doua viziune, sigur că are la bază același creier pe care îl avem și funcțiile sale. Sigur că vorbim despre aceleași obiective pe care le avem și pe care le lăsăm într-o ladă în pod. De care ne împiedicăm și peste doi ani și care ne dor și mai tare că au rămas acolo, neatinse. Neschimbate.

Această perspectivă privește ca motor faptul că ne lăsăm de treabă pentru că uităm. Uităm tocmai emoția care ne-a stârnit inițial. Uităm cât de bine ne-am simțit când am povestit cuiva novice despre ce știm, când am putut fi noi „profesori” cuiva, deci – specialistul din încăpere. Și uităm contextul în care s-a întâmplat totul. Iar noi, cei de mâine, nu mai suntem nici în același context, nici nu mai trăim aceeași emoție puternică ce ne-a înflăcărat și ne-a determinat să spunem – „da, asta vreau să fac, să fiu specialist în domeniul meu, să dau mai departe din ceea ce știu, să mă perfecționez în meseria mea”. Fie că a fost o emoție pozitivă sau negativă, acea energie inițială se diminuează, „durerea sau plăcerea” devin ameliorate. Când ceva devine greu în parcursul nostru spre obiectiv, ne blocăm și căutăm altceva mai ușor de făcut. Ajungem să divagăm de la scopul principal, ne ducem în altă direcție. Ne axăm pe bucătărit, pentru că este așa de ușor să combini ingrediente când te uiți la clipuri online cu bucătari experimentați, sau chiar și la amatori. Și dintr‑odată, din expertul în makeup, îți spui că ar fi ok pentru tine acum să investești timp în gastronomie. Neatingerea obiectivului principal doare în continuare, nu e ca și cum l-am uitat. Doar că nu mai sunt conștient de cât de mult contează pentru mine. Importanța lui nu se diminuează, flacăra pe care am avut-o, a fost reală. Totul rulează în subconștient în continuare, dar nu mai știu cum am știut în ziua zero.

Oricât de multă încredere am în mine, nu mă pot baza pe omul care voi fi mâine dimineață.

Ai auzit și tu vorba „E nevoie să încep acum?”. Cu cât facem asta mai repede, cu atât avem șansa ca acest spor al bunului început să ne țină. Ca la roata șoricelului, cu cât alerg și învârt constant, cu atât voi putea să întrețin vie lupta pentru scopul meu. Finalmente ne alegem obiective benefice nouă, care să ne aducă împlinire, nu?

Gândul meu final este să fim conștienți măcar o dată pe zi că dacă am acționat puternic acum, oricare ar fi acest moment de acum, e nevoie să facem lucruri care să ne ajute să nu ne lăsăm în viitor – să nu uităm. Sau, chiar dacă am uitat – să ne amintim cum urma să ne simțim când ajungeam la finish. Și din perspectiva acelui Eu, să acționăm. Acel eu ar fi dat snooze? Acel eu ar fi continuat să stea pe fotoliu să își plângă de milă că nu are clienți sau ar fi ieșit afară să socializeze și să împărtășească iubirea pe care o are pentru meseria lui?

Tu ce părere ai? În care dintre cele două viziuni te regăsești cu precădere? Lasă-mi gândurile tale prin redacție sau direct aici – about.me/larisacristea.

Te las cu un singur gând, unul care va continua această idee a articolului – pentru că atingerea obiectivelor este un subiect atât de ofertant, încât merită să dezbatem mult pe seama lui. Perspectiva lui Gary V. este pe cât se poate de simplă – el spune că dacă iubești ceva, nu vei abandona lupta pentru a reuși în acel domeniu. Dacă doar ai fost pasionat de acel ceva, da, vei renunța mai devreme sau mai târziu. Însă să faci ceea ce iubești, nu vei vrea și nu vei abandona niciodată. Setează-ți deci, obiective pentru lucruri pe care să le iubești.