2024 – ANUL DRAGONULUI DE LEMN ÎN ASTROLOGIE ȘI FENG SHUI PREVIZIUNI GENERALE

Calendarul chinezesc, denumit și Calendarul Fermierilor sau Calendarul Hsia, nu doar măsoară trecerea timpului, ci funcționează și ca un instrument de divinație. Sistemul tradițional de ghicire, sau altfel spus Cei Patru Stâlpi ai Destinului, interpretează destinul unei persoane pe baza datei sale de naștere conform calendarului Hsia. Acest calendar prezintă informații despre an, lună, zi și oră în termenii celor cinci elemente de bază: metal, apă, lemn, foc și pământ, considerate a fi componente fundamentale ale Universului. Prin analiza relației dintre aceste elemente, se poate face o previziune asupra norocului sau ghinionului în viața unei persoane, oferind posibilitatea de a amplifica norocul sau de a minimiza ghinionul.

Anul 2024 al Dragonului, ce începe pe 4 februarie în calendarul Hsia, este reprezentat de două caractere chinezești, având Lemnul Yang în tulpina celestă a anului, deasupra Dragonului care, la rândul său, este element de Pământ. În relația dintre elementele Lemn și Pământ, Lemnul controlează Pământul.  Astfel, cele două elemente indică posibile conflicte și mai puțină armonie în acest an.

Lemnul Yang în astrologia chineză este simbolizat de copacul cel bătrân, falnic, ce are rădăcinile înfipte adânc în sol. Persoanele ce au ca element al sinelui Lemnul Yang sunt acelea caracterizate prin încăpățânare, principii stabile, greu de influențat, ce au spirit de lider. În plus, Lemnul Yang este asociat cu ficatul și starea de furie, accentuând potențialul pentru conflicte.

Cu toate acestea, configurația Lemn Yang peste Dragon nu se consideră strict de dominare, deoarece Dragonul are în tulpinile ascunse depozitul de apă. Acest aspect poate oferi sprijin Lemnului și poate transforma relația distructivă în una de susținere. Astfel, există șanse de negociere și rezolvare a numeroase conflicte ce au luat naștere în ultimii ani.

Persoanele Lemn Yang sunt cunoscute pentru autoritate, forță de conducere, încăpățânare și dificultatea în a face compromisuri, dar pe de altă parte sunt amabile, de încredere și oneste. Personalități celebre în acest sens sunt cântăreața Whitney Houston sau autoarea Virginia Woolf, ambele având comportamente excentrice. Lideri recunoscuți pentru succesul lor în diverse domenii sunt Elvis Presley, Jimi Hendrix, Bruce Lee, Keanu Reeves, Benjamin Netanyahu.

În tradiția chineză, Lemnul cucerește Pământul, iar Pământul simbolizează banii pentru persoanele ce au Lemn ca element al sinelui. Așadar, chiar aceste persoane au șanse duble de a obține succes financiar pe parcursul vieții, iar exemplele ce confirmă acest aspect sunt Elon Musk sau Bernard Arnault – cel mai bogat om din lume în 2023, cel ce deține brandul Louis Vuitton. Un alt mare superstar născut Dragon de Lemn în ziua nașterii este Lionel Messi.

Cu caracterul aparent încăpățânat și persistent al Lemnului Yang, negocierea și compromisul devin dificile, având tendința de a duce la confruntări și conflicte, generând dizarmonie și tensiuni. Cu toate acestea, există încă șanse de negociere, deoarece relația Lemn peste Dragon nu este complet cuceritoare. Apa ascunsă în Dragon sprijină Lemnul, facilitând negocieri dure cu perspective de înțelegere și acord.

Ultimul an de Dragon de Lemn a fost acum 60 de ani, în 1964. A fost un an tumultuos, marcat de Războiul din Vietnam, mișcări studențești și proteste împotriva războiului în SUA. Similarități pot fi observate și în mișcările pentru drepturile civile, precum premiul Nobel pentru Pace acordat lui Martin Luther King Jr. în octombrie 1964. Problemele legate de prejudecățile rasiale au fost prezente și în Africa de Sud, unde Nelson Mandela a fost condamnat la închisoare pe viață în timpul mișcării anti-apartheid.

Mulți consideră greșit că Dragonul aduce întotdeauna noroc însă, în sistemul chinezesc, Dragonul și Câinele sunt considerați a fi speciali și sunt asociați cu dezastrele și evenimente tragice. Atacul terorist din 2001 asupra World Trade Center și tsunamiul din 2004 din Asia de Sud, ambele petrecute la Ora Dragonului (aproximativ 8 dimineața), sunt exemple relevante. Dragonul, în tradiția chineză, are o conexiune specială cu divinitatea sau, altfel spus, cu „lumea de sus”, iar persoanele ce au cel puțin un Dragon într-unul dintre pilonii datei de naștere au premoniții sau semne divine, pe când Câinele are o conexiune specială cu „lumea de jos”, aducând astfel darul intuiției, al simțurilor ascuțite legate de situații, locuri, oameni, pentru cei ce îl au în destin.

Astfel, cei născuți sub semnul Dragonului beneficiază de „Conectarea Raiului și Iadului” dacă au și un Câine în destin, deoarece aceste două animale le oferă o percepție senzorială suplimentară. Bruce Lee, Lionel Messi, precum și Steve Jobs au ambele animale în cei patru stâlpi ai destinului.

Dragonul, fiind asociat cu pământul, poate aduce dezastre precum cutremure, alunecări de teren sau prăbușirea clădirilor. Acest lucru se întâmplă deoarece elementul Pământ căruia îi aparține Dragonul simbolizează stabilitatea în varianta sa pozitiva, însă în cea negativă – tocmai instabilitatea. Dezastre de apă precum dezastrul Titanicului și tsunamiul din 2004 au implicat și elementul Dragon. De asemenea, există riscul de comete și asteroizi ce pot cădea pe Pământ în ani de Dragon.

În 2024 lipsesc elementele de Foc, esențiale pentru stimularea activităților economice. Această absență poate contribui la pesimism și retragere pe bursă, iar prezența apei sugerează continuarea temerilor și anxietăților până în 2025.

Dragonul, considerat „Steaua Artelor”, va stimula domeniul divertismentului și al artelor, dar poate aduce și sentimente antisociale și comportament excentric, având Lemnul Yang în partea celestă. Este important să acordăm atenție sănătății mintale și să adoptăm practici de relaxare!  Absența totală a elementului Foc poate contribui la dezastre în traficul aerian.

În sistemul celor patru stâlpi ai destinului, ciocnirea dintre Dragon și Câine poate aduce accidente. Persoanele cu Dragon sau Câine în cei patru stâlpi ai destinului pot fi mai susceptibile la probleme de sănătate, inclusiv digestive și mintale. Desigur, nu tuturor Dragonilor sau Câinilor le va fi mai greu. O căsnicie ce nu funcționează de mulți ani se poate încheia în anul Dragonului, spre exemplu. Iar această schimbare nu se poate consideră decât ca fiind benefică.

Absența Focului poate afecta inima și creierul, având potențial impact asupra sistemului nervos.  În 2024, celor cu Dragon sau Câine în cei patru stâlpi ai destinului li se recomandă să poarte simbolul Cocoșului pentru a atenua efectele negative; deoarece parteneriatul cel mai favorabil al Dragonului este cu Cocoșul. Brățara norocoasă din aur se poate achiziționa de aici:  https://fengshuibycristina.com/produs/brățară-cu-șnur-din-aur-galben-alb-roz-14k-cocoș/.

Cei născuți în anul Câinelui ar trebui să evite călătoriile în zonele deșertice sau montane, iar purtarea simbolului Cocoș este recomandată pentru protecție. De asemenea, persoanele născute în anul Câinelui nu ar trebui să se îndrepte direct spre direcția Sud-Est, care este nefavorabilă în 2024. Este recomandat să se verifice dacă există Câinele în oricare dintre cei patru piloni, prin accesarea calculatorului: https://fengshuibycristina.com/calculator-bazi/. Prezența acestuia în ziua nașterii indică un an dificil în relația de cuplu, în luna nașterii – schimbări în carieră sau în relația cu părinții, iar în ora nașterii – o perioadă dificilă în relația cu copiii, cu subalternii.

Animalele ce formează cel mai bun parteneriat cu Dragonul sunt Cocoșul, Maimuța și Șobolanul. În 2024, Kate Middleton, Prințul William, Madonna, George Bush, Donald Trump, Bill Gates, Tiger Woods, și mulți alții trebuie să fie atenți la relații și să evite riscurile!

Medicina tradițională chineză asociază elementul Lemn de ficat și activități fizice. Pentru a menține echilibrul, se recomandă suplimente de apă, cum ar fi uleiul Omega3 și suplimente de foc, cum ar fi coenzimă Q10, pentru a sprijini energia și circulația sângelui. Atenție la problemele ce țin de imunitate – sugerând necesitatea antioxidanților pentru a regla elementul Pământ și a preveni afecțiunile celulare.

Anul 2024 aduce și prosperitate în anumite industrii. Pentru că Metalul cucerește Lemnul, industria metalurgică (bancară, high tech, auto, mașini, inginerie, frumusețe și îngrijire a pielii) va prospera, iar industria lemnului (media, modă, mediu, medicina pe bază de plante) va beneficia, de asemenea. Industriile apei (comunicații, transport și transport maritim) vor avea o creștere, deoarece Lemnul este văzut ca fiind productiv în acest context. Industria de foc (restaurante, divertisment, finanțe, energie) va fi activă, iar industriile pământului (proprietăți, minerit, asigurări, software de înaltă tehnologie) vor avea performanțe bune.

Anul Dragonului de Lemn simbolizează creativitatea, creșterea, rezistența și respectul pentru principii. În timp ce atmosfera poate fi tensionată și dificil de compromis, revenirea la normalitate și apropierea Anului de Foc 2025 aduc optimism, cu relansarea activităților de divertisment, călătorii și evenimente culturale.

În privința Feng Shui, se recomandă ajustarea energiilor locuinței la începutul fiecărui an. Anul Dragonului aduce ghinion în Vestul casei, astfel se recomandă ca remediu șase-șapte clopoței de vânt metalici sau șase-șapte bănuți metalici legați cu sfoară neagră, pentru a contracara ghinionul și obstacolele aflate în această zonă.

În Centrul și Nord-Vestul casei se recomandă cristalele naturale că remediu, sau amplasarea unei vaze din lut roșu, remediu dublu de foc și pământ. Vaza Feng Shui poate fi achiziționată de aici: https://fengshuibycristina.com/produs/vaza-ceramică/. Cristalul recomandat este acesta: https://fengshuibycristina.com/produs/inima-cuarț-roz-cu-suport/. Prin aceste remedii, se dizolvă influența elementelor de Lemn 3 și 4, ce aduc ceartă, scandal, pierderi financiare.

În zona de Sud și Nord-Est a casei se vor înlătura obiectele metalice, iar remediile necesare aici vor fi cele de lemn și apă. Tabloul cu licheni este cea mai bună opțiune: https://fengshuibycristina.com/produs/tablou-licheni/. Astfel, vom putea reduce problemele legale ce pot reprezenta o problemă în 2024.

Zona de Nord necesită remedii de Metal și Apă. Vasul metalic umplut cu apă sărată este cea mai bună opțiune – ap se va schimbă săptămânal.

Sectorul de Sud-Est reprezintă direcția „Marelui Duce” al acestui an, așadar se consideră o ofensă dacă încercăm să călătorim către această direcție, dacă începem renovarea casei din acest sector. Cel mai bine este ca în 2024 să păstrăm ca ultimă opțiune această direcție.

Zona de Sud-Vest aduce cea mai importantă energie, cea de Foc 9. Aici se află cel mai benefic loc al anului 2024 și se poate susține prin obiecte ce funcționează pe bază de baterii sau conectate la sursă de curent. Prosperitatea zonei va aduce influențe pozitive asupra celor ce petrec timp aici.

Sectorul de Est este la fel de important, cu o energie de apă energizantă. Susținerea acestei energii se face atât prin prezența fizică, cât și prin acvariu cu pești, mini fântână arteziană sau orice alt obiect activ.

Anul Dragonului de Lemn este anul ce ne va activă vocea interioară, ce ne va face să ne susținem cu tărie principiile, drepturile. Alegerile prezidențiale din acest an se anunță cel puțin interesante. Vom asista oare la o prezență importantă a populației la urnele de vot?

 

Cu dedicare,

Cristina Vladimirov.


Follow Us On Instagram