Sprâncene stilizate prin tehnica nanoblading

Microbladingul sprâncenelor a fost mult timp opțiunea se­mipermanentă preferată a celor mai multe dintre doamne și domnișoare, dar și a bărbaților. În ciuda unei aversiuni pro­funde față de tatuajele corporale, multe persoane au adop­tat tatuajele discrete de pe față ca o modalitate de a obține sprâncene îngrijite, cu aspect complet, fără a se chinui zilnic să le stilizeze, să le corecteze forma sau să le ofere un aspect mai voluminos. Microbladingul se ține încă pe poziții, iar acest lucru nu este de mirare – rezultatele oferite de această procedură sunt incredibile. Totuși, putem vorbi despre un singur dezavantaj: persoanele cu tenul foarte gras, cu pie­lea uleioasă, tind să beneficieze de efectele microbladingu­lui pentru o perioadă mai scurtă de timp, în comparație cu cei care au tenul normal sau uscat. Din fericire, există nano brows.

Nano-sprâncenele se obțin printr-o procedură numită nano­blading. Deși există asemănări numeroase între această tehnică și microblading, există câteva diferențe cheie între aceste două proceduri. Dacă vă doriți să îmbunătățiți as­pectul sprâncenelor rare ale clienților, iată ce trebuie să știți despre nanoblading:

Ce sunt nano-sprâncenele?

Nano-sprâncenele sunt, în esență, produsul final al unei proceduri numite nanoblading. Ele reprezită un tatuaj semi­permanent care are ca rezultat sprâncene pline, cu aspect pufos, natural. La fel ca în cazul sprâncenelor stilizate prin tehnica microblading, efectele sunt de lungă durată și sunt potrivite pentru persoanele care ar putea avea de-a face cu sprâncene prea rare, lipsite de volum.

Fiind vorba despre un tatuaj, sprâncenele nano sunt ideale și pentru cei care doresc sprâncene îngrijite care să reziste la transpirație, la înot și saună. Chiar dacă nu vorbim despre un tatuaj permanent, asemenea celui pe care îl obținem în salonul unui tattoo artist, efectele sunt de lungă durată și în cazul sprâncenelor, chiar dacă rezultatul se poate estompa odată cu trecerea timpului. Este important de menționat fap­tul că urmele vor rămâne, iar clientul care apelează la o ast­fel de procedură trebuie să fie 100% sigur că acestea sunt sprâncenele pe care și le dorește.

Care este diferența dintre nanoblading și microblading?

Nano-sprâncenele sunt realizate cu ajutorul unei mașini de tatuaj fin, cu un singur ac, în timp ce instrumentele de micro­blading constau în introducerea culorii în piele cu ajutorul mai multor ace de dimensiune mică. În cazul ambelor pro­ceduri sunt trasate pe piele niște linii foarte fine, care sea­mănă extrem de mult cu firul de păr natural al sprâncenei. Scopul este acela de a umple golurile și de a crea un aspect plin și natural.

Nanobladingul introduce pigmentul puțin mai adânc în piele, ceea ce în­seamnă că sprâncenele nano pot dura până la doi-trei ani. Microbladingul du­rează, de obicei, între unul și doi ani, dar acest lucru depinde în mod sem­nificativ de pielea și de stilul de viață al clientului dumneavoastră.

După cum spuneam, persoanele care au tenul mai gras sau cele care tran­spiră mai mult, vor beneficia mai puțin timp de sprâncenele stilizate cu teh­nica numită microblading. Bineînțeles, tatuajul nu se va șterge pur și simplu, ci se va estompa. Pentru unele persoane acest lucru nu este neapărat deranjant, însă pentru cei care își doresc sprân­cene bine definite, va fi nevoie de un retuș pentru redarea intensității.

O altă diferență importantă este aceea că procedura de nanoblading este mai puțin dureroasă în comparație cu mi­crobladingul. Utilizându-se un singur ac extrem de subțire, perforarea pielii nu va mai provoca aceeași traumă ca în cazul utilizării mai multor ace. De ase­menea, nanobladingul vă permite și dumneavoastră să manevrați mai ușor stiloul, având mai multă flexibilitate. În plus, riscul ca pielea să sângereze este mult mai mic, deci acest lucru nu vă va mai încurca pe perioada ședinței.

Cum se desfășoară procedura nanoblading?

Asemenea procedurii microblading, se va începe cu o discuție detaliată despre dorințele și așteptările clien­tului cu privire la rezultatul final – se va discuta despre formă, culoare, in­tensitate și volum. Mai apoi, se vor face măsurătorile necesare pentru a vă asigura că simetria dintre cele două sprâncene este perfectă. Aceas­ta este teama cea mai mare a oricărei persoane care apelează la o astfel de procedură – ca sprâncenele lor să nu fie simetrice. Mai apoi, veți utiliza sti­loul special și veți începe să lucrați în conformitate cu cunoștințele dumnea­voastră și cu dorințele clientului.

Așadar, dacă nu ați introdus încă nano­bladingul în serviciile dumneavoastră, este momentul să o faceți!

 


Follow Us On Instagram