Machiajul corporal

În timp ce cele mai multe dintre iubitoarele de machiaj sunt bine familiarizate cu tot ceea ce presupune aplicarea unui machiaj superb și corect pentru întreaga față, machiajul corpului pare să fie încă un teritoriu necunoscut pentru mulți makeup artiști. Deși este folosit de ani de zile, machiajul corporal este văzut în continuare ca fiind dedicat persoanelor care doresc să acopere tatuaje sau cicatrici și, deși este excelent pentru ambele lucruri, poate fi util și pentru momentele în care gâtul, pieptul, brațele, spatele sau picioarele sunt expuse și dorim ca tonul lor să se potrivească mai bine cu tenul clientei.

Desigur, există un mic proces de învățare atunci când vine vorba de stăpânirea artei machiajului corporal, însă este important să aprofundăm acest domeniu, chiar dacă nu toate clientele vor dori acest serviciu. Este posibil ca, într-o zi, una dintre clientele voastre să solicite un astfel de machiaj care, bineînțeles, se taxează suplimentar și poate dura destul de mult timp.

Machiajul corporal este cel mai des folosit pe picioare, brațe și decolteu, dar poate fi aplicat oriunde dorim culoare sau acoperire. Cu toate acestea, există unele zone pe care este mai greu să aplicați machiaj decât pe altele, așa că va trebui fie să le abordați cu mai multă atenție, fie să le evitați cu totul. Este important să evităm axilele pentru că, atunci când clienta transpiră, produsele aplicate vor căpăta un aspect neplăcut, se vor strânge în pliurile subrațului. De asemenea, când vine vorba despre încheieturi, precum zona din spatele picioarelor, trebuie să acordați puțin mai multă atenție.

Cu ce se realizează machiajul corpului?

Din punctul de vedere al produselor, există o mulțime de machiaje specifice corpului, dar multe persoane aleg să folosească produsele pentru față și pe gât sau decolteu. Deși este absolut în regulă să faceți acest lucru, va trebui să fiți conștienți de doi factori cheie: prețul și formula. Financiar vorbind, aplicarea unui fond de ten pe întregul corp poate fi extrem de costisitoare. Este mult mai economic să aplicați un produs special pentru corp în detrimentul unuia pentru față.

Cel de-al doilea factor care trebuie luat în considerare se referă la formula produsului. De multe ori, produsele pentru față sunt prea uscate pentru a fi folosite pe corp. Totuși, dacă aveți doar fond de ten la îndemână, îl puteți combina cu o cremă hidratantă și, opțional, cu un produs strălucitor. Astfel, veți și economisi produsul.

Cum se aplică machiajul corporal pas cu pas?

  1. Exfoliați și hidratați pielea

La fel ca în cazul autobronzantului, cel mai bine este să aplicați machiajul pentru corp pe o piele netedă și hidratată pentru a evita formarea de dungi inestetice. Asigurați-vă că lăsați crema hidratantă să se usuce pentru a evita orice combinare cu machiajul sau alunecare a acestuia.

  1. Alegeți cu grijă instrumentele de aplicare

Frecați produsul în mâini sau pe pensulă înainte de a-l aplica pe corp pentru a asigura o aplicare uniformă. La fel ca în cazul corectorului, machiajul pentru corp va arăta cel mai bine atunci când este ușor încălzit.

  1. Fixați-l

Fixați machiajul de corp cu pudră pentru mai puțin transfer și dungi neplăcute (pudra de fixare facială preferată sau pudra pentru bebeluși vor face o treabă grozavă). Totuși, acest truc nu este infailibil, tot există riscul minim ca machiajul să se transfere pe îmbrăcăminte, mai ales dacă aceasta este albă.

  1. Nu vă grăbiți

Este posibil să fie nevoie de mai multe straturi sau de o estompare suplimentară pentru ca machiajul corpului să arate exact așa cum vă doriți. Aveți răbdare – rezultatele vor merita efortul!

Cine are nevoie de machiaj corporal?

Această procedură nu trebuie să stârnească nicio insecuritate – nu este necesar să avem pielea perfectă. Chiar dacă ne-am dori acest lucru. Machiajul corporal este o alegere, la fel c machiajul tenului. Așadar, nu toată lumea trebuie să apeleze la el. Persoanele pentru care machiajul corporal va funcționa și va face o schimbare reală sunt:

  • Cei cu tatuaje aici

După cum am menționat anterior, machiajul corporal este adesea asociat cu acoperirea tatuajelor. Chiar dacă tatuajele reprezintă o alegere proprie, există momente în viață în care nu ne mai identificăm cu acestea. Sau poate fi vorba despre o nepotrivire între tatuaj și ținută/eveniment sau orice alt motiv.

  • Celulita, vergeturile, varicele

Semne absolut normale, în special pe corpul femeii, celulita și vergeturile pot fi estompate cu ajutorul machiajului corporal. Vergeturile vor fi estompate, la propriu, cu ajutorul produselor aplicate, iar celulita va fi mascată de o nuanță mai închisă – se va crea acea iluzie optică de piele netedă pe care o obținem atunci când ne bronzăm. Pentru zonele cu varice, este posibil să fie nevoie de o corecție e culorii, ele având, de obicei, o nuanță mov-albăstruie.

  • Accentuarea liniilor naturale ale corpului

La fel cum folosim procedura de conturare a tenului, putem face acest lucru și pentru corp. Astfel, cu ajutorul produselor pentru conturare și iluminare, puteți accentua claviculele, sânii și nu numai.

  • Probelele de circulație

Din cauza circulației deficitare a sângelui, pielea poate avea un aspect neuniform, pete de diferite culori și o textură neplăcută. Cu ajutorul machiajului corporal se poate uniformiza nuanța pielii.

  • Rozaceea

Rozaceea este o afecțiune dermatologică definită prin aspect roșiatic al pielii și vase de sânge dilatate. Se poate observa pe ten și în zona gâtului și a pieptului, motiv pentru care este esențial să nu limitați aplicarea machiajului doar pe ten, deoarece se va observa o diferență extrem de mare și inestetică.

  • Uniformizarea bronzului

În cazul în care clienta s-a bronzat de curând, iar liniile lăsate de costumul de baie sunt vizibile în rochia fără bretele pe care dorește să o poarte, este momentul să interveniți cu machiaj corporal și să uniformizați culoarea pielii.

  • Pielea albă

Unele persoane preferă pielea mai închisă la culoare, chiar dacă natura nu le-a oferit acest lucru. Bronzarea artificială poate fi periculoasă, cea naturală nu este întotdeauna accesibilă, iar cea cu ajutorul autobronzantului necesită timp și perfecționare. Dacă aveți cliente care își doresc o piele mai închisă la culoare și nu au reușit să o obțină prin metodele menționate anterior, machiajul corporal este soluția finală.

  • Foliculita

Foliculita este acea afecțiune a pielii care oferă aspectul de căpșună, mici pete roșiatice și textură neplăcută. Se întâmplă din cauza epilării necorespunzătoare, însă aspectul acesteia poate fi acoperit cu ajutorul machiajului corporal.

Prin urmare, este util să vă specializați și în machiajul corporal pentru a le oferi clientelor voastre o experiență completă în ceea ce privește arta machiajului. Este important să aveți răbdare, să vă alocați timpul necesar pentru ca aplicarea să fie corectă și uniformă și să potriviți întotdeauna nuanța tenului cu cea a corpului.

 


Follow Us On Instagram