TIPURI DE PEELING

caracteristici şi complicaţii

TIPURI DE PEELING

Peeling-ul în sine este o arsură cu adâncime controlată la nivelul pielii folosită pentru a netezi şi a îmbunătăţi aspectului pielii. Este cunoscut încă din Egiptul antic, de la Babilonia la Grecia antică perioadaă când numeroase substanţele erau utilizate în acest scop: sulf, pudră minerală, granule, amestec de flori şi plante mărunţite.

În timpurile moderne, experimentarea diferitelor tipuri de peeling se datorează dermatologului german, P.G. Unna, care a studiat şi a experimentat cu succes multe substanţe şi metode de peeling. De fapt în 1882 a publicat rezultatele obţinute în urma utilizării a patru substanţe: acid salicilic, fenol, rezorcinol şi acid tricloracetic. Dr. Mckee, un renumit dermatolog britanic, a publicat în 1952 o serie de studii referitoare la fenol utilizat în tratamentul pentru cicatricile post acneice.

Se datorează lui La Gassé metoda ocluzivă post peeling pe baza de fenol, testată în timpul primului Război Mondial şi importată în SUA de nepoata sa Antoinette în anii 30, pentru tratarea ridurilor şi cicatricilor post-acneice. Utilizarea acidului tricloracetic, salicilic şi lactic, a devenit o metodă tot mai populară începând cu anii 70-80, perioadă în care Van Scott, Yu şi Murad au divulgat rezultatele obţinute în tratamentul de combatere a diferitelor inestetisme şi patologii ale pielii prin utilizarea acidului glicolic şi acizilor de fructe în general (AHA).

EXFOLIEREA
Pielea este un organ dinamic. În fiecare zi stratul cornos elimină printr-un mecanism fiziologic un număr infinit de celule cheratinizate. Peelingul chimic este o formă accelerată de exfoliere care se produce  datorită utilizării unor substanţe chimice. Un peeling foarte superficial accelerează o exfoliere naturală a stratului cornos, în timp ce un peeling care acţionează la un nivel mai profund creează necroză şi inflamaţie la nivelul epidermei, dermului papilar sau dermului reticular. Deoarece în cazul peelingurilor care acţionează la nivelul straturilor epidermice profunde există şi riscuri de complicaţii şi rezultate negative este esenţial să se efectueze tratamente şi terapii care să implice un risc cât mai mic posibil. Acesta este conceptul modern de peeling: executând diferite şedinţe de peelinguri superficiale sau medii vom obţine rezultate estetice de lungă durată, fără riscul unor efecte adverse. Peelingul chimic creează schimbări evidente la nivelul pielii prin intermediul a trei mecanisme de acţiune:

1. Stimularea turnover-ului celular prin eliminarea celulelor moarte din stratul cornos.

2. Eliminarea celulelor pielii deteriorate şi degenerate care vor fi înlocuite de celule epidermice normale. Acest rezultat este evident în tratamentul cheratozelor actinice şi depigmentare anormală.

3. Introducerea unei reacţii infl amatorii şi de activare a mediatorilor inflamaţiei (mecanisme foarte puţin cunoscute), care determină producerea de noi fi bre de colagen şi glicozaminoglicani (mecanisme de

revitalizare a dermei).

Clasificarea diferitelor tipuri de peeling (Mark G. Rubin):

Peeling foarte superficial
Acest tip de peeling îndepărtează doar suprafaţa stratului cornos
Peeling superficial
Acest tip de peeling creează necroză pe o parte sau pe tot stratul epidermic ajungând până la stratul bazal al epidermei.
Peeling mediu
Acest tip de peeling creează necroză la nivelul epidermului şi în parte a dermului papilar.
Peeling profund
Acest tip de peeling creează necroză la nivelul epidermului, dermului papilar şi se poate extinde până la nivelul dermului reticular

Peelingul este indicat pentru următoarele patologii:
Cheratoza şi îmbătrânirea pielii, Discromie, Cicatrici post-acneice, Acnee vulgară şi rozacee ,Vergeturi, Dermatită seboreică, Radiodermatită (boală cutanată provocată de radiaţiile ionizante)
 

PRINCIPALELE SUBSTANŢE CHIMICE FOLOSITE:

Acid retinoic • 5-Fluorouracil (5-FU) • Soluţie Jessner • Acid salicilic Rezorcinol• Acid tricloracetic • Alfa-hidroxiacizi • Alfa-ceto-acizi (acid piruvic) • Fenol • Acid mandelic

Profunzimea peelingului depinde de mulţi factori, dar nu poate fi clasificată într-o manieră matematică deoarece cu aceeaşi substanţă putem obţine pe un tip de piele un rezultat superficial, în timp ce pe un alt tip de piele putem vorbi de un peeling mediu – profund. Experienţa şi competenţa profesionistului face diferenţa în acest caz. Principalii factori care determină profunzimea unui peeling sunt:

1. Tipul şi concentraţia substanţei utilizate.

2. Numărul de aplicări pe aceeaşi zonă a pielii

3. Pregătirea pielii în perioada de pre-tratament

4. Tipul de tratament al pielii în perioada de dinainte de peeling

5. Tipul de piele al pacientului/clientului

6. Timpul de acţiune al agentului chimic pe piele
PRE-TRATAMENT:

Pentru pregătirea corectă a pielii se recomandă utilizarea unor produse de îngrijire la domiciliu care să conţină alfa-hidroxi acizi cu două săptămâni înainte de efectuarea peelingului. Acest tip de pregătire a pielii permite obţinerea unui rezultat mult mai eficient şi o mai rapidă re-epitelizare. Reepitelizarea rapidă reduce riscul de infecţii şi complicaţii. Utilizarea produselor cosmetice pe bază de acid glicolic, în săptămânile anterioare tratamentului, de asemenea, asigură o mai rapidă reepitelizare şi vindecare a pielii. În plus, utilizarea acestor substanţe şi a acidului glicolic ca metodă de pregătire pentru un peeling chimic, reduce incidenţa de hiperpigmentare post-inflamatorie. Chiar şi utilizarea substanţelor depigmentante (hidrochinonă, acid kojic, acidul azelaic), este recomandabilă pentru a preveni şi a reduce riscul de hiperpigmentare post-inflamatoriu. Mecanismul de acţiune al acestor substanţe este de a inhiba tirozinaza, enzimă responsabilă cu conversia tirozinei în L-dopa. Folosind deci pe o durată de 2-3 săptămâni anterior efectuarii peelingului un depigmentant care blochează tirozinaza şi previne depunerea de melanină pe suprafaţa pielii, se reduce foarte mult riscul post-inflamatoriu şi reacţiile de pigmentare anormale. Substanţele de pregătire pentru peelingul chimic sunt: AHA, Hidrochinona, Acidul Kojic şi Sunblock.
Informarea corectă cu privire la reacţiile cutanate, la comportamentul şi protocolul de îngrijire pre şi post-peeling la domiciliu pe care pacientul trebuie să-l gestioneze în perioada de după tratament, este importantă pentru a stabili o relaţie de colaborare perfectă între profesionist şi pacient în vederea optimizării rezultatelor. Este important, de asemenea, în perioada de pregătire să fie prezentată pacientului o documentaţie fotografică care să cuprindă cazuri semnificative tratate anterior şi tipul rezultatelor obţinute. Şi pacientului trebuie, de asemenea, să i se facă fotografii pentru a inventaria defectele şi patologiile pielii înainte de tratament. În general, pacientul uită cum se prezenta propria-i piele înainte de peeling. Fotografiile sunt necesare în principal pentru a arhiva prezenţa pigmentarii, excrescenţelor existente înainte de efectuarea peelingului, deoarece ar putea fi considerate un insucces la adresa tratamentului. Este foarte important, de asemenea, să se semneze un acord din partea pacientului/clientului.

POST-TRATAMENT:

Pacientul trebuie să fie informat în mod corespunzător cu privire la procedura post peeling, pentru a evita disconfortul şi complicaţiile;
• Pielea trebuie să fie curăţată cu un demachiant şi clătită uşor. Este necesar ca după clătire, pielea să fie ştearsă bine, evitând orice tip de frecare sau de iritare pentru a preveni exfolierea prematură în anumite zone (se folosesc prosoape de in şi se evită frotirul)
• În zilele post-peeling este necesar ca pielea să fie protejata în mod constant cu un emolient care trebuie să fie aplicat cu grijă, evitând mişcări manuale agresive
• timpul de vindecare variază, în funcţie de concentraţia utilizată. Aproximativ 4 zile, pentru concentraţii de la 10 la 15%, şi de la 8 la 12 zile, pentru concentraţiile mai mari.
• Este important, în cele din urmă, să se recomande pacientului evitarea absolută a expunerii la soare sau lămpi UVA – UVB, mai ales în cazul pielii închise la culoare şi predispusă la hiperpigmentare, pentru cel puţin 2 (două) luni după efectuarea peelingului. Se recomandă să se utilizeze cu disciplină extremă, în fiecare zi, un produs care să conţină protecţie solară chiar şi pentru acasă.

CLASIFICAREA ACIZILOR UTILIZAŢI:

Acidul tricloracetic

Acidul tricloracetic este una dintre substanţele cele mai frecvent utilizate şi studiate pentru realizarea peelingului mediu-profund. Protocolul peelingului cu TCA, folosind diferite concentraţii, este similar. Pot fi utilizate concentraţii variind de la 10 la 40%. În general, concentraţiile de la 10 la 25% sunt utilizate pentru realizarea unui peeling de suprafaţă, intraepidermic, în timp ce o concentraţie de 30 – 40% este folosită în cazul peelingului care ajunge la nivelul dermului papilar. Pătrunderea substanţelor este influenţată de multe variabile, inclusiv de tipul de pielii, de grosime, de metoda de aplicare şi de pregătirea pielii pre-peeling, etc. Un factor foarte important pentru a obţine un rezultat satisfăcător, este evaluarea corectă a grosimii pielii. Medicii şi respectiv cosmeticienele cu experienţă, vor evalua diferitele zone ale pielii şi vor aplica într-o manieră corectă concentraţiile corespunzătoare, în funcţie de zonă, evaluând pasajele şi durata de acţiune a substanţelor.

Caracteristici
• Nu este toxic;
• Poate fi folosit, în funcţie de concentraţia utilizată pentru peelingurile superficiale, medii şi profunde;
• Nu este costisitor;
• Este o substanţă stabilă;
• Nu trebuie să fie neutralizat;
• Profunzimea peelingului este corelată cu intensitatea de frost;
• Poate fi repetat de mai multe ori pe acelaşi pacient;
Acidul tricloracetic (TCA), poate fi utilizat singur sau în combinaţie cu alte substanţe şi metode: cu soluţie Jessner, acid glicolic, microdermabraziune. Utilizarea în combinaţie cu alte metode se face, în general, în vederea obţinerii unor rezultate mai evidente şi de lungă durată.

Acidul piruvic

Acidul piruvic este diferit de alfa hidroxi acizi (şi în special de acidul lactic), datorită prezenţei unui grup cetonic, în locul hidroxilului (CH3-CO-COOH). Prezenţa grupului cetonic îi conferă proprietăţi speciale, cum ar fi o putere mai mare atunci când este folosit în peelingul chimic. De fapt, pKa ( logaritmul constanţei de disociere a unui acid, adică valoarea care exprimă puterea acidului în sine) acidului piruvic (pKa = 2,89) este mai mică decât cea a acidului glicolic (pKa = 3.83) şi din moment ce pKa este mai slab cu atât este mai puternic acidul piruvic comparativ cu acidul glicolic.
În cazul concentraţiilor mai mari de 50% este foarte puternic şi poate pătrunde rapid în profunzime. Puterea acidului piruvic este modificat de natura chimică a solventului şi, în special, de echilibrul dintre conţinutul de apă, în măsură să reducă puterea şi solventul în sine. Acidul piruvic, prin urmare, poate fi folosit în concentraţii mai mici (50%), pentru scurt timp (1-2 minute) pentru a efectua peelinguri superficiale. În cazul în care se aplică mai multe straturi pentru perioade mai lungi (> 2-3 minute) este posibilă, de asemenea, utilizarea unor concentraţii mai mici pentru obţinerea unui “frosting”de exemplu, adică o albire a pielii care indică gradul de penetrare la nivelul dermului papilar. Utilizarea acidului piruvic, la concentraţii de peste 50% (de obicei, peste 70%, nu se recomandă, deoarece substanţa poate produce necroză şi cicatrizare), poate fi mai uşor de gestionat prin echilibrarea conţinutului de apă şi solvent, şi dacă formularea clinică este adecvată. Aveţi posibilitatea să efectuaţi un peeling mediu, fără riscuri şi efecte secundare. Acţiunea locală a acidului piruvic are loc atât în epiderm cât şi în dermul papilar şi a foliculilor pilosebacei. În special, acidul piruvic provoacă o scădere a coeziunii keratinocitelor adiacente, cu detaşare consecutivă a corneocitelor şi subţierea stratului cornos. Prin creşterea concentraţiei, acidul pătrunde mai profund până a provoca o separare dermo-epidermică şi o stimulare în sinteza fibrelor noi de colagen dermic şi glicoproteine elastice. Acidul piruvic s-a dovedit a avea în afara capacităţii dermoplastice şi keratolitice, şi proprietăţi sebostatice şi antimicrobiene. În virtutea acestor capacităţi, utilizarea sa este recomandată în caz de fotoîmbătrânire, riduri superficiale, hiperpigmentare localizată, cheratoza actinică, hipercheratoză circumscrisă, diskeratoză, dermatită seboreică, acnee activă şi cicatrici uşoare.

Caracteristici
• Acesta este un acid mai puternic decât acidul glicolic;
• Poate fi utilizat, în funcţie de concentraţie pentru a produce peelinguri superficiale, medii şi profunde;
• Nu este costisitor;
• Acidul piruvic este acceptat mai uşor de către pacient, deoarce induce un eritem tranzitoriu, fără a provoca apariţia unei pigmentări de culoare maronie tipică acidului tricloracetic;
• Poate fi repetat de mai multe ori pe acelaşi pacient;

Acidul glicolic

Acidul glicolic face parte din familia de acizi α-hidroxi, o familie de acizi prezenţi în natură din care face parte şi acidul lactic ( extras din laptele fermentat), acid malic (din mere), acid tartric (din vin), acid citric (din citrice). Cel mai interesant pentru utilizarea în dermocosmetică este acidul glicolic, derivat din trestie de zahăr, deoarece are o greutate moleculară inferioară celorlalţi acizi (2 atomi de carbon), acest lucru oferindu-i o mai bună capacitate de pătrundere.
Acidul glicolic, la concentraţii mari (50-70%) este folosit exclusiv în domeniul medical şi este utilizat pentru a vindeca anumite boli de piele. Are o dublă acţiune: prima este de a netezi, hidrata şi de a conferi strălucire pielii prin exfolierea stratului epidermic superficial (stratul cornos), stimulând şi facilitând metabolismul celular, contracarând astfel efectele îmbătrânirii.De fapt, celulele epidermice (keratinocite), prin acţiunea acidului glicolic, se multiplică provocând o creştere semnificativă la nivelul stratului spinos făcut din celule tinere. A doua este de a activa mecanismele fiziologice prin care creşte sinteza de colagen, elastină şi hidratare endogenă obţinând astfel o îmbunătăţire a troficii pielii în general. Mecanismele de acţiune ale acidului glicolic sunt:• exfolierea stratului cornos • îngroşarea stratului spinos • creşterea de colagen şi elastină.
Acidul glicolic, datorită proprietăţilor sale, permite o exfoliere mai bună a celulelor moarte, îmbunătăţeste turnover-ul celular, restabileşte luminozitatea pielii şi reducerea ridurilor, îmbunătăteşte hidratarea iar suprafaţa pielii devine compactă şi netedă. În plus, prin stimularea producţiei de colagen şi elastină, îmbunătăţeşte acţiunea trofică a pielii. Acidul glicolic favorizează, de asemenea exfolierea, eliminând treptat celulele pigmentate, în plus, permite o mai bună pătrundere a hidrochinonei, substanţă care blochează formarea melaninei, deci urmează o reducere progresivă a cantităţii conţinute la nivelul petei hipercrome şi implicit, depigmentarea sa treptată.

Acidul salicilic

Peelingul cu Acid salicilic facilitează expulzarea comedoanelor, în combinaţie cu tratamentul la domiciliu cu retinoizi şi ar trebui să fie utilizat numai în această formulă.
Spre deosebire de Acidul glicolic, acest peeling pătrunde în glanda sebacee, exercitând un efect astringent, conducând astfel la reducerea producţiei de sebum. Acidul salicilic pentru tratamentul împotriva acneei şi îmbătrânirii cutanate, ar trebui să fie folosit la concentraţii foarte mari, în jurul valorii de 25% , niciodată însă nu trebuie utilizat înainte de aplicaţiile topice şi, prin urmare, ar trebui să fie utilizat numai de medicul specialist. Este un peeling superficial care produce un bun nivel de descuamare, dar care este absolut compatibil cu viaţa socială, chiar imediat după tratament.
Acest tip de peeling este indicat pentru acnee uşoară, chiar şi în fază activă, şi pentru foto aging cu sau fără hiperpigmentări. Rezultatele pozitive în cazul acneei sunt strâns legate de acţiunea comedolitică şi antimicrobiană tipică acidului salicilic. Poate fi observată, de asemenea, o reducere marcată a seboreei, pacientul apreciind în special acest aspect. În cazul foto agingului îmbunătăţirile sunt rezultatul descuamării şi creşterii turnover-ului celular al pielii. Din punct de vedere clinic, se remarcă o creştere a netezimii şi a luminozităţii pielii, o atenuare a asperităţii epidermice şi a petelor de dimensiune mică, în special în zonele periorale şi perioculare. În concluzie, acidul salicilic, tehnică exclusiv de competenţă medicală se propune ca o alternativă viabilă al peelingului cu acid glicolic şi poate să fie o primă fază a unui tratament dermo-estetic, după o intervenţie chirurgicală, ce poate fi continuată chiar şi de o cosmeticiană.

Acid mandelic

Acidul mandelic este un α-hidroxiacid (AHA), extras din migdale amare, format din 8 atomi de carbon. Din acest considerent, acţionează într-o manieră”soft”, chiar dacă are pKa de 3.41 (forţa acidului), indice de activitate în conformitate cu cea a altor AHA. Acidul glicolic, de fapt, are un pKa de 3.83 şi este potrivit pentru un peeling superficial-mediu. Protocolul prevede un pre peeling cu funcţia de a uniformiza şi de a stabiliza pH-ul la suprafaţa pielii la valorile fiziologice. Soluţiile profesionale sunt stabilizate la pH> 1 şi sunt pe bază de acid mandelic la 50%, în sinergie cu acidul citric, acidul fitic şi cu agenţii de chelatizare. Aceste soluţii sunt aplicate cu o pensulă sub formă de evantai şi se lasă să acţioneze timp de 10-20 min până la apariţia unui eventual eritem. Soluţia este îndepărtată cu apă rece după care se aplică apoi o cremă post-peeling. Această metodă este indicată pentru acneea inflamatorie şi fotoîmbătrânire. Acestei substanţe i-au fost recunoscute proprietăţi antibiotice (se pare că are proprietăţi antibacteriene superioare altor α-hidroxi acizi), şi depigmentante.
Peelingul cu acid mandelic a fost denumit şi peeling de vară, deoarece substanţa nu este fotosensibilizatoare şi poate fi aplicată, de asemenea, la pacienţii cu un fototip ridicat.

Caracteristici
• îmbunătăţeşte rezultatele obţinute cu Acidul glicolic şi nu prezintă riscul de a crea cicatrici în zonele sensibile şi/sau erupţii cutanate, de multe ori asociate tratamentului cu Acid glicolic;
• repetat săptămânal, peelingul (10 – 15 minute, urmat de o spălare folosind aceeaşi apă), a fost bine tolerat de majoritatea pacienţilor;
• îmbunătăţirea ridurilor fine la pacienţii cu tipurile de piele Fitzpatrick de la I laVI, fără hiperpigmentare postinflamatorie.

Complicaţiile după peeling

  1. Evenimente tipice post-peeling au un grad şi o intensitate variabilă, în funcţie de tipul de peeling efectuat şi pot fi: edem, eritem, vezicule ( băşici de lichid), leziuni cu crustă, leziuni descuamate, modificări de culoare: hipocromie sau hipercromie
  2. Alte eventuale complicaţii după peeling: a) modificări pigmentare şi / sau leziuni discromice (dintre care unele pot fi tratate cu steroizi, tretinoin, hidrochinonă, alfa-hidroxi acizi şi fotoprotectori): hiperpigmentare, hipopigmentare, apariţia sau accentuarea aşa-numitelor “linii de demarcaţie” în corespondenţa zonelor orbitale inferioare şi/sau mandibulare, accentuarea sau decolorarea melanocitelor b) eritem prelungit sau permanent pe perioada mai multor luni (care poate necesita tratament cu steroizi, precum şi fotoprotector), c) modificarea texturii: pori dilataţi (de obicei temporar), apariţia sau agravarea telangiectaziei, mai ales în cazul peelingului mediu sau a peelingului profund
  3. Este posibil, deşi mai puţin frecvente sunt complicaţiile în urma peelingului mediu şi profund şi foarte rar întâlnite după peelingurile superficiale: infecţii bacteriene, virale, fungice,vindecare întârziată, cicatrici de tip hipertrofic, atrofic sau cheloid, mai grave dacă au legătură sau sunt cauzate de: diateză fibroblastică sau de orice predispoziţie ereditară, de cât de subţire este pielea, dacă avem de-a face cu o piele fotoîmbătrânită, cu intervenţii chirurgicale recente, utilizarea imediată sau concomitentă a izotretinoinului, neconformarea la normele de fotoprotecţie.

Follow Us On Instagram