by Ioana Ene, Medic Stomatolog

Dincolo de imaginea lor asociată frecvent cu estetica hollywoodiană, fațetele dentare reprezintă, în realitate, o intervenție medicală minuțios planificată, care trebuie abordată cu rigoare clinică și cu respect pentru structura dentară naturală.

Fațetele dentare sunt restaurări protetice subțiri, realizate cel mai frecvent din ceramică presată sau frezată CAD/CAM ori din compozit, aplicate pe suprafața vestibulară a dinților. Scopul lor este corectarea unor imperfecțiuni de formă, volum, culoare sau poziție, în situații atent selecționate. Ele nu reprezintă o soluție universală, ci o opțiune terapeutică indicată atunci când structura dentară permite o abordare conservatoare.

Indicațiile corecte includ dinți cu discromii rezistente la tratamentele de albire, microanodonții, fracturi coronare limitate, uzuri incipiente, diasteme sau discrepanțe ușoare de aliniere. În schimb, în cazul unor malocluzii importante, al parafuncțiilor severe sau al unei igiene orale deficitare, fațetele pot fi contraindicate sau trebuie integrate într-un plan complex, multidisciplinar. Orice tratament estetic de succes începe cu un diagnostic corect, nu cu o dorință de uniformizare.

Unul dintre principiile fundamentale ale fațetelor moderne este minimizarea sacrificiului de smalț. În majoritatea cazurilor, prepararea dentară presupune reducții controlate, limitate la câteva zecimi de milimetru, strict necesare pentru integrarea restaurării în volumul natural al dintelui. Smalțul reprezintă cel mai bun substrat pentru adeziunea ceramicii, iar menținerea lui asigură stabilitate și longevitate.

Ceramica dentară utilizată pentru fațete are proprietăți optice apropiate de cele ale smalțului natural. Transluciditatea, fluorescența și modul în care reflectă lumina contribuie la un rezultat estetic predictibil, dar și la integrarea biologică armonioasă. Spre deosebire de restaurările voluminoase din trecut, fațetele actuale sunt proiectate digital, analizând proporțiile faciale, linia surâsului și dinamica ocluzală. Estetica nu poate fi separată de funcție.

Durabilitatea fațetelor este condiționată de mai mulți factori: calitatea materialului, acuratețea tehnicii adezive, stabilitatea ocluzală și, nu în ultimul rând, cooperarea pacientului. În condiții optime, restaurările ceramice pot avea o durată de viață de 10–15 ani sau chiar mai mult. Însă trebuie înțeles că ele nu sunt indestructibile. Bruxismul necontrolat, traumatismele sau igiena deficitară pot compromite rezultatul.

Protocolul clinic presupune o etapă inițială de evaluare complexă, care include examinare clinică, radiografii și, adesea, fotografii și scanări digitale. Planificarea digitală a zâmbetului permite simularea rezultatului și ajustarea proporțiilor înainte de intervenția propriu-zisă. Prepararea este realizată conservator, urmată de amprentare digitală și confecționarea restaurărilor în laborator. În anumite situații, se utilizează fațete provizorii pentru protecție și testarea adaptării estetice. Fixarea definitivă implică o tehnică adezivă strict controlată, esențială pentru sigilare marginală și stabilitate pe termen lung.

Îngrijirea ulterioară nu diferă semnificativ de cea a dinților naturali, însă rigoarea este esențială. Periajul corect, utilizarea aței dentare și controalele periodice permit monitorizarea integrității restaurărilor și a sănătății parodontale. În cazul pacienților cu bruxism, purtarea unei gutiere de protecție nocturnă poate fi necesară.

Fațetele dentare nu ar trebui privite ca un artificiu estetic, ci ca o restaurare biologic integrată. Ele pot oferi o transformare vizibilă, însă adevărata reușită constă în discreție, stabilitate și funcționalitate. Un zâmbet armonios nu este cel care atrage atenția prin perfecțiune rigidă, ci cel care respectă anatomia, proporțiile și individualitatea fiecărui pacient.