Într-un interviu sincer și deschis, Irina împărtășește povestea sa despre cum drumul vieții a condus-o spre această carieră dedicată sănătății pielii și sufletului. De la lupta personală cu acneea în adolescență la explorarea mecanismelor pielii și terapiilor asociate, Irina a găsit în dermatologie un mod de a aduce încredere și confort oamenilor prin îmbinarea frumuseții exterioare cu sănătatea pielii.
Astăzi, în calitate de medic specialist în dermatologie, Irina Cudrițchi își dedica expertiza pentru a oferi soluții personalizate și naturale pacienților săi. În acest interviu, Irina ne poartă prin lumea procedurilor estetice și a terapiilor medicale și pune în perspectivă importanța unei abordări personalizate și a rezultatelor cu aspect natural. Este o poveste despre pasiune, explorare și devotament față de arta de a ajuta oamenii să se simtă bine în pielea lor.
Cine este Irina Cudrițchi? Povestește-ne puțin despre tine.
Cred că oamenilor le este cel mai greu să răspundă la această întrebare, este destul de dificil să te autocaracterizezi, mai ales când ai o limită de cuvinte. Cred că încă mă descopăr și eu, încă explorez diverse aspecte ale personalității mele și încerc să îmi înțeleg cu adevărat esența. Sunt om simplu, sociabil, sincer, direct, perseverent și răbdător, care știe valoarea muncii și importanța investiției în sine. Iubesc cu adevărat ceea ce fac și, de aceea, am senzația că nu am muncit nici măcar o zi, pentru că atunci când faci ceea ce îți place, se spune că nu este muncă.
Ce te-a inspirat să devii medic dermatolog și cât de greu a fost drumul tău de la vis la realitate?
Se spune că lucrurile pe care trebuie să le facem în viața asta își găsesc cumva drumul spre noi. Nu sunt sigură dacă am ales să devin medic sau medicina m-a ales pe mine. Eu am fost olimpică la matematică în liceu, am fost foarte pasionată, așa că am dat admitere la ASE și am obținut unul dintre primele trei locuri la buget. Cu toate acestea, părinții mei m-au încurajat să dau și la medicină. Am dat la medicină mai mult în glumă și la insistențele părinților mei pentru că, deși mă jucam de-a doctorul de mică și mă atrăgea, eram îngrozită de sânge și de ideea de a comunica cu alți oameni. Acum știu că mi-am dorit să devin medic, dar nu aveam suficientă încredere în mine și am fost nevoită să fiu împinsă în această direcție.
Din momentul în care am intrat la facultatea de medicină, am știut că vreau să devin dermatolog. Am ales să lucrez în domeniul frumuseții, deoarece în adolescență am avut probleme cu acneea și am făcut nenumărate tratamente, fie cosmetice sau dermatologice asociate cu tot felul de terapii (locale, sistemice) și era foarte frustrant, deoarece unele dintre terapii funcționau, altele nu. Această experiență m-a determinat să studiez mai profund mecanismele pielii și tratamentele asociate, dorind să înțeleg mai bine și să ajut alți oameni care se confruntă cu aceleași probleme. Am simțit mereu o legătură între frumusețea exterioară a oamenilor și sănătatea pielii lor.
Ce pasiuni ai, în afară de medicină, și cum îți faci timp pentru ele?
Am o mulțime de alte pasiuni și hobby-uri. Cea mai mare pasiune a mea este călătoria, iubesc să călătoresc, întreaga experiență îmi aduce fericire, nu doar destinația. De la împachetatul hainelor la momentul în care ajung în aeroport, călătoria este o bucurie. Nu mă deranjează orele petrecute în avion, indiferent de cât de multe sunt. Am câteva locuri de suflet în lumea asta, locuri care pentru mine sunt un „acasă”, locuri în care merg des și mă fac să simt că aparțin.
În ultimii cinci ani, am fost concentrată pe colaborările mele profesionale și, din păcate, nu am avut suficient timp să îmi alimentez pasiunile. Am călătorit, dar nici pe departe așa de mult pe cât mi-aș fi dorit.
În acest moment, pacienții te găsesc la Iluma Clinique și în clinicile Regina Maria. Cum ai ales aceste colaborări?
Iubesc foarte tare ceea ce fac, așa că nu mă limitez doar la estetică sau doar la patologie, am reușit să le îmbin pe amândouă. Dermatologia înseamnă mult mai mult decât estetică.
Colaborez cu Regina Maria de mai bine de cinci ani, aici consult pacienți pentru probleme de piele, excizii și boli cu transmitere sexuală. La Illuma Clinique, clinica mea de suflet, am început într-un moment dificil, chiar în timpul pandemiei. Este o clinică mică, cochetă și extrem de curată, cu o echipă bine coordonată și frumoasă. Aici mă ocup de partea de estetică și fac tot posibilul pentru ca oamenii să se simtă mai bine în pielea lor – partea frumoasă a acestei meserii.
Care sunt tratamentele tale preferate, ce îți place cel mai mult să faci?
Am două tratamente preferate și asta pentru că ambele rezolvă ușor și minim invaziv probleme de estetică, ambele reușesc să le redea pacientelor mele încrederea în ele.
Primul este botoxul, iubesc injectările cu toxină botulinică, un tratament rapid care face o diferență atât de mare. Chiar le spun pacienților că poate crea dependență. Nu toxina în sine, că toxina nu dă dependență, însă aspectul pe care îl are pielea în urma acestei proceduri creează cu siguranță dependență. Este una dintre cele mai sigure proceduri, cu un impact vizual semnificativ. Și nu vorbesc despre schimbări majore ale fizionomiei, ci despre mici ajustări care să nu fie evidente, dar să trezească întrebări. După tratament, sprâncenele par mai ridicate, iar tenul mai luminos și odihnit.
Al doilea este volumizarea buzelor cu acid hialuronic. Faptul că reușesc să le rezolv pacientelor mele o problemă de estetică care le creează insecurități pentru mine înseamnă enorm. Mai ales că eu sunt adepta naturalului și reușesc să le ofer o augmentare a buzelor care să se încadreze perfect cu trăsăturilor lor, fără a arăta artificial.
Ai o mulțime de pacienți, în mare majoritate femei, care sunt cele mai frecvente proceduri la care apelează?
Cu siguranță, unul dintre motivele principale pentru care pacienții, în special femeile, vin la mine este pielea lor! Acneea, în special, atrage un număr semnificativ de pacienți, dar cred că și pasiunea mea pentru recomandarea tratamentelor și a combinațiilor potrivite joacă un rol important în acest sens.
În ceea ce privește aspectul estetic, ridurile sunt o preocupare majoră. De la ridurile de pe frunte, zona glabelară, la cele de pe lateralul ochilor sau în zona nasului, aceste semne ale îmbătrânirii sunt adesea motive reale pentru pacienți să caute soluții. Având în vedere gama largă de opțiuni de tratament disponibile în prezent, nu văd de ce nu am profita de ele. Există terapii non-invazive, precum microneedlingul, microneedlingul cu radiofrecvență, laserul CO2 și peelingurile, care sunt preferate de cei care evită procedurile injectabile. Pe de altă parte, există și opțiuni injectabile, precum terapia cu plasmă bogată în plachete, toxina botulinică, acidul hialuronic și diverse biostimulatoare, care pot aduce rezultate remarcabile în corectarea semnelor de îmbătrânire și îmbunătățirea aspectului pielii.
Hai să vorbim puțin despre procedurile tale preferate – să începem cu volumizarea buzelor cu acid hialuronic.!
Volumizarea buzelor cu acid hialuronic este una dintre cele mai solicitate de către pacienți. Buzele sunt zonele care își pierd cel mai rapid volumul, devenind ridate, mai subțiri și mai flasce în timp. Există mai multe motive pentru care pacientele doresc să își mărească buzele. În primul rând, mulți își doresc să își redobândească aspectul pe care îl aveau în tinerețe, conștienți fiind că, în timp, buzele pierd din volum, filtrumul devine mai lung și mai lat. În plus, pacienții doresc adesea să corecteze forma sau asimetriile naturale ale buzelor lor.
Un alt motiv pentru care pacienții apelează la augmentarea buzelor cu acid hialuronic este și recăpătarea încrederii în sine. Încrederea în propriul aspect poate aduce o schimbare semnificativă în modul în care ne percepem pe noi înșine și în relațiile noastre cu ceilalți. Prin urmare, injectările cu acid hialuronic nu doar că îmbunătățesc aspectul buzelor, ci și cresc stima de sine a pacientelor.
Foarte multe paciente vin la tine pentru injectări cu botox. Ce este botoxul și cum funcționează pentru a reduce aspectul ridurilor și liniilor fine?
Toxina botulinică este un agent terapeutic derivat dintr-o bacterie numită Clostridium botulinum, cunoscută și ca toxina botulinică tip A. Creierul trimite mesaje (impulsuri) electrice către mușchi, ceea ce determină contracția lor și mișcarea. Aceste mesaje sunt transmise mușchilor cu ajutorul unei substanțe numite acetilcolină, care este blocată de către toxina botulinică, ca urmare mușchii nu mai primesc mesajul de contracție. Aceasta înseamnă că spasmul sau contracțiile musculare care produc ridurile sunt stopate sau mult reduse după injectarea toxinei.
Ce sfaturi le oferi persoanelor care doresc să apeleze la botox sau fillere pentru buze pentru prima dată?
În ultimul timp, piața a fost invadată de clinici unde putem face tot felul de proceduri estetice. Așa că, cel mai important sfat pe care îl pot oferi este ca pacientul să aleagă cu grijă și cu atenție, să meargă către clinici în care există specialiști care folosesc produse de calitate, recunoscute internațional, care au în spate studii clinice publicate, și să se asigure că persoanele care injectează sunt doctori cu drept de liberă practică în domeniul esteticii (dermatologi, chirurgi plasticieni). Le recomand pacienților să apeleze la medici care cunosc foarte bine anatomia facială, care participă în mod regulat la diverse traininguri și instruiri și care vor ști să acționeze rapid și să recunoască orice tip de complicație.
Mulți oameni își fac griji cu privire la siguranța botoxului. Poți face lumină asupra riscurilor și potențialelor efecte secundare asociate cu acest tratament?
Desigur, în ciuda faptului că botoxul este o neurotoxină puternică, profilul său de siguranță, în forma sa purificată, este impresionant. Injectarea cu toxina botulinică este considerată una dintre cele mai sigure terapii și este, în general, bine tolerată de către pacienți.
În ceea ce privește efectele secundare, pot apărea unele reacții minore și temporare, cum ar fi senzația de amorțeală moderată, umflarea (edem), vânătăile (echimozele) sau senzația de furnicături în zona injectată. Aceste simptome obișnuiesc să dispară în aproximativ una-cinci zile. În unele cazuri, pot apărea și riduri noi în zonele învecinate, ca un efect compensatoriu. Cu toate acestea, aceste aspecte pot fi corectate și retușate, eventual, după 14 zile de la procedură.
Pot fi utilizate injecțiile cu botox în alte scopuri decât reducerea ridurilor? Există afecțiuni medicale care pot beneficia de tratamente cu botox?
În afara utilizării sale pentru reducerea ridurilor, injecțiile cu botox pot fi folosite și în tratarea altor afecțiuni medicale. Există o serie de condiții care pot beneficia de terapia cu toxina botulinică. Printre acestea se numără hiperhidroza, adică excesul de transpirație în zonele precum axilele, palmele sau tălpile poate fi redus semnificativ prin injecții cu botox în glandele sudoripare.
Botoxul poate fi utilizat pentru unii pacienți cu migrene cronice, injecțiile cu botox pot fi eficiente în reducerea frecvenței și severității episoadelor de durere de cap. De asemenea, pentru excesul de sebum, terapia cu botox poate ajuta la reducerea acestei secreții în zonele problematice, cum ar fi fața, sau bruxism, adică obiceiul de a scrâșni dinții, pacienții pot beneficia de injecții cu botox pentru relaxarea mușchilor masticatori și reducerea efectelor nocive asupra dinților și a articulației temporomandibulare.
Hipertrofia de maseteri este o altă afecțiune ce poate fi tratată cu botox, spasmele musculare faciale, inclusiv cele cauzate de afecțiuni precum distonia sau paralizia facială, o tulburare a mișcării caracterizată prin contracții musculare involuntare și dureroase, sau spasticitatea din cauza unor condiții precum accidentele vasculare cerebrale, scleroza multiplă, leziuni cerebrale sau paralizie cerebrală, pot beneficia de injecții cu botox pentru a relaxa mușchii afectați și a îmbunătăți mobilitatea și confortul.
Unele persoane pot ezita să încerce botox sau fillere pentru buze din cauza preocupărilor legate de aspectul nenatural sau exagerat. Poți discuta despre importanța unei abordări personalizate și a rezultatelor cu aspect natural?
Este crucial să înțelegem că unele persoane pot manifesta reticență în a încerca botoxul sau fillerele pentru buze din cauza temerilor legate de un aspect nenatural și exagerat. Este esențial să avem în vedere importanța unei abordări personalizate și a obținerii unor rezultate naturale.
Eu, ca medic, adopt o abordare care prioritizează aspectul natural al rezultatelor, atât în ceea ce privește utilizarea acidului hialuronic, cât și a toxinei botulinice. Scopul meu este să ofer pacienților o îmbunătățire subtilă, care să aducă un aspect tineresc și proaspăt, fără a compromite fizionomia lor naturală. Nu urmăresc să „îngheț” expresiile sau să modific în mod drastic trăsăturile faciale.
Este important să înțelegem că procesul de îmbătrânire începe devreme, iar o strategie eficientă pentru a încetini acest proces implică utilizarea cantităților mici de toxină și acid hialuronic. Cel mai important, pentru a obține aspectul pe care pacientul îl dorește la final, este să existe o comunicare bună medic-pacient și o discuție în care acesta să își clarifice toate nedumeririle și să afle toate informațiile necesare. Prin intermediul acestei colaborări, putem lucra împreună pentru a atinge rezultatele dorite, în timp ce păstrăm aspectul natural al feței.