Atributele feminității – energia feminină vs energia masculină Tu ce tip de energie accesezi cel mai des?

  

 

 

Rubrică de Antonia Rondelli
Beauty Consultant
Consilier Dezvoltare Personală / Trainer NLP

 

 

 

 

Energia este acea forța vitală din noi care se manifestă ca aura sau vibrația noastră, prin acel sentiment pe care oamenii îl percep atunci când intrăm într-o încăpere și le lăsăm prima senzație sau impresie despre noi. Vibrația noastră energetică vine din ceea ce este în mod natural înăuntrul nostru, din mediul, experiențele și contactul pe care l-am avut cu oamenii din jur. Cu toții însă, avem în interiorul nostru atât energie feminină, cât și energie masculină, indiferent de genul biologic sau de orientarea noastră sexuală.

Energia masculină este despre „a face”, este orientată spre logică și acțiune, include fermitate, rațiune și putere. Ea este protectoare, stabilă și mult mai previzibilă. Punctele sale forte sunt voința, claritatea și concentrarea. Femeia cu o energie puternic masculină este caracterizată prin imaginea unui lider puternic, este competentă din punct de vedere profesional, ambițioasă, autosuficientă, transmite autoritate și își poate gestiona și controla foarte bine emoțiile. Accesarea sănătoasă a unei energii masculine mature, poate fi o bază stabilă, solidă pentru ceilalți oferind siguranță și încredere celor din jur. Acest tip de energie, integrată într-un mod sănătos, înseamnă să fii sinceră cu tine însăți cu privire la propriile sentimente, nevoi și dorințe. De asemenea, înseamnă să-i sprijini și să-i tratezi pe toți ceilalți cu bunătatea și respectul pe care le merită și nu doar să-ți exerciți puterea și autoritatea într-un mod critic și dominator asupra lor.

Energia feminină este despre „a fi” și despre latura noastră creativă și intuitivă și conține toate trăsăturile de hrănire necesare pentru a ne conecta la ființele umane într-un mod semnificativ și împlinit (intuiție, blândețe, înțelepciune, emoție sau răbdare). Ea este fluidă, liberă, curgătoare și dinamică. Ea poate crea oportunități care sunt în contradicție cu logica și care au fost poate anterior imposibile. Mama natură este cea mai importantă energie feminină dătătoare de viață și hrănitoare— sprijinind viața cu hrană, aer, apă și adăpost.  Atunci când accesăm energia noastră feminină matură, avem grijă de oameni, de proiecte, de noi înșine, de relațiile noastre, de plante și animale, astfel încât ele să poată crește și înflori. Vulnerabilitatea feminină o resimțim ca pe o adevărată putere și  ca pe un instrument de conectare la adevăr și la ceea ce este potrivit pentru noi.

Energia feminină are nevoie de expresie și de creație. Energia feminină știe, de asemenea, când este timpul să încetinească și să hrănească noi proiecte, idei sau pe sine. Astfel, trăiește în conformitate cu ritmurile naturale ale morții și renașterii. Ea recunoaște că emoțiile și sentimentele sunt mesageri valoroși și astfel le ascultă lecțiile. De asemenea, energia feminină percepe timpul diferit. Ea gândește mai degrabă în mișcare circulară decât liniară. Totul este interconectat și se mișcă prin propriile cicluri. Energia feminină este sacră și hrănitoare, blândă, întemeiată pe granițe puternice cu încredere în intuiția și forțele proprii.

Atributele feminității ne arată astăzi femei pline de grație, blândețe, gingășie, empatie, sensibilitate, modestie, tandrețe, smerenie, dar și cu un puternic spirit independent, capabil de cooperare, de înțelegere, de solidaritate, de negociere sau de leadership atunci când au un obiectiv sau își propun să pună lucrurile în mișcare. Pentru fiecare femeie în parte, feminitatea este un sentiment care vine din interiorul său, o stare de fericire, o încredere care îi răspândește căldură în inimă, îi aduce o sclipire în ochi și un zâmbet discret, ademenitor pe buze. Feminitatea și senzualitatea înfloresc și sunt puse în evidență într-un context pozitiv, de stare de bine. Iar senzualitatea feminină se manifestă și este stimulată tocmai în contextul acceptării părții masculine, nu negând-o sau discriminând-o și în niciun caz mimând-o. Femeia modernă are astăzi curajul de a conține într-un mod cât se poate de echilibrat o latură blândă, vulnerabilă și, în același timp, o alta care demonstrează puterea, perseverența, independența sau rezistența.

Femeia își poate oricând accesa feminitatea începând cu a avea grijă de ea, de corpul și de sufletul ei, fără teamă sau frica de a își arăta vulnerabilitatea, reînvățând să zâmbească autentic, acordându-și timpul necesar pentru vindecare, reîncărcare și autoîngrijire, făcând o prioritate din lucrurile care îi fac plăcere, petrecând timp în compania altor femei pe care le poate considera modele ale feminității și succesului, făcând lucruri care îi stârnesc creativitatea, acceptându-și sexualitatea, fiind mândră și onorând permanent faptul că este femeie.

Esența adevăratei feminități este despre „a fi” și ea coexistă cu natura masculinității adevărate, care este acțiune și este despre „a face”. Calitățile și rolurile masculine și feminine sunt interconectate și interdependente în cadrul fiecărui individ. Atât bărbații, cât și femeile pot atinge ambele energii cu ușurință, atât cea masculină, cât și pe cea feminină, însă una dintre aceste energii va fi cea dominantă. Cu siguranță ați întâlnit de-a lungul vieții voastre un prieten bărbat care își exprimă cu ușurință sentimentele, este foarte declarativ sau are grijă de animale ca o adevărată mamă. Sau, dimpotrivă, o prietenă care are o mentalitate tipic masculină și este centrată pe rezultate imediate, pe a face și nu pe vorbe sau iluzii.

Potrivit lui Carl Jung, bărbații au calități feminine inconștiente, anima, iar femeile au calități masculine inconștiente, animus. Animusul, atunci când este integrat într-un psihic feminin sănătos, impregnează de obicei următoarele calități: abilitate rațională și logică bună, responsabilitate și un bun autocontrol, capacitatea de a gândi clar, neatașat, capacitate mare de rezolvare a problemelor.

Calitățile masculine și feminine din noi pot fi bine integrate sau dezechilibrate. Atunci când animusul este deplasat sau copleșește psihicul feminin, acesta poate prezenta unele dintre următoarele manifestări: intimidare, sadism, control, încăpățânare, rigiditate, incapacitatea de a relaționa eficient și în armonie cu cei din jur.

Tu cum echilibrezi balanța energiei masculine și a celei feminine? Ești conectată la starea ta de bine, la intuiția și creativitatea ta? Sau vrei să arăți că știi, că poți și să realizezi cât mai multe într-un timp foarte scurt? Ce tip de energie accesezi cel mai des? Ambele variante reprezintă surse de energie și instrumente necesare pentru a ne modela viața așa cum ne dorim.

În societatea noastră, însă, există o vibrație puternic masculină, orientată spre realizări. Regăsim un puternic dezechilibru al energiei masculine și feminine, un accent pe a face, mai degrabă decât pe a fi.

Energia masculin-feminină este o scară fluctuantă, alunecătoare. Chiar dacă avem o energie „de bază” preferată, putem învăța să accesăm atât energia masculină, cât și pe cea feminină, în funcție de situație. De exemplu, atunci când planificăm obiective, când analizăm investițiile, când negociem sau când trebuie să fim ferme și  hotărâte în deciziile noastre, ne vom folosi de energia masculină din interior, iar atunci când vrem să venim cu idei noi, creative sau când vrem să asigurăm un climat plăcut și armonios în jurul nostru sau în familie, ne putem accesa cu succes energia feminină.

Echilibrarea acestor energii atât de diferite din interiorul nostru ne poate ajuta să trăim cu adevărat autentic, să ne îmbunătățim relațiile personale sau pe cele profesionale și să ne putem îndrepta cu succes spre o viață trăită frumos și cu sens.


Follow Us On Instagram