Larisa Cristea,
Life Coach
https://about.me/larisacristea

 

Deși la bază, perfecționismul se formează pornind dintr-o disfuncționalitate a relației părinte-copil, pe baza unei stime de sine scăzută, la maturitate ajungem să punem pe lista de puncte forte, bine cunoscutul perfecționism. Și este complet în regulă să facem acest lucru. Să ne acceptăm așa cum suntem este important. Iar dacă avem un atuu, este bine să știm să îl și folosim. Dezbatem astăzi perspectiva unei autoare și psihoterapeute din New York, fost terapeut pentru angajații Google (Katherine Schafler), asupra definiției de „perfecțiune și perfecționism”, și cum să ne descoperim tipul/tipurile de perfecționism dominant(e) pe care îl avem, pentru ca ulterior, conștienți fiind, să ne folosim de plusurile și minusurile lui/lor în activitățile cotidiene.

Un plan bine făcut, atenția la detalii, dorința de a duce la bun sfârșit un lucru, fuga pentru a face mai multe lucruri în același timp, toate ne storc de energie la un moment dat, nu e așa? La ce duc toate acestea? La puternice dezechilibre emoționale, atitudinale și o ineficiență în activitățile zilnice. Dar este de înțeles și de acceptat acest fapt pentru cei care se regăsesc în această situație.

Cum se definesc perfecționiștii? Ca fiind persoane ambițioase, muncitoare, pline de idei, dar care în mod inexplicabil simt că este ceva în neregulă cu ei. Perfecționismul nu este, în opinia lui Katherine Schafler (psihoterapeut) o patologie, ci un construct fluid, care se schimbă în funcție de contextul în care se află persoana. Tot același psihoterapeut spune că din anii săi de experiență a identificat cinci tipologii de perfecționiști, existând și un test pe care îl poți face pentru a vedea care sunt top trei tipologii în cazul tău. Citește până la final pentru a găsi linkul către test.

Autoarea cărții „The perfectionist´s guide to losing control”, mai definește perfecționiștii și ca fiind acele persoane care, în mod constant, observă diferența dintre ideal și realitate și se străduiesc foarte tare să păstreze un grad ridicat al responsabilității personale. Iar cea mai mare durere și dilemă a lor este… de ce simt constant nevoia de a încerca să mențină aceste standarde înalte de exigență, și nu se simt în largul lor relaxându-se „ca un om normal”.

Perfecționiștii nu se simt în largul lor dacă se relaxează „ca un om normal”. Ei trebuie mereu să se străduiască să facă lucrurile cât mai bine. Acela este normalul lor.

Iată, așadar, cele cinci principale tipologii de perfecționiști și cum se definesc ele:

Perfecționiștii „extremiști” sunt direcți și își mențin focusul fără mare efort în atingerea obiectivelor pe care și le setează. Au standarde foarte înalte, spre imposibil de atins, și pot fi foarte critici atât cu ei înșiși, cât și cu cei din jurul lor dacă nu îndeplinesc standardele pe care și le impun singuri.

Perfecționiștii „tipici”, sunt de încredere, consecvenți și orientați către detalii. Ei aduc stabilitate în mediul în care se găsesc. Le este greu să se adapteze/să fie spontani sau să schimbe rutina cu care sunt obișnuiți. De asemenea, le este greu să dezvolte relații de lungă durată.

Perfecționiștii „parizieni” sunt extrem de empatici si au o puternică înțelegere a conexiunilor interpersonale. De partea cealaltă, dorința lor să se conecteze cu alții se materializează uneori în relații toxice în care simt că trebuie să facă orice pentru a fi pe placul partenerului.

Perfecționiștii „procrastinatori” sunt ași la făcut pregătiri, văd oportunitățile dintr-o perspectivă de 360° și au un bun control al impulsivității. Totuși, orientarea lor către atât de multe detalii în pregătirile pe care le fac le reduc și rezultatele obținute, ducând la delăsare sau lipsa acțiunii, ori în imposibilitatea de a lua decizii.

Perfecționiștii „împrăștiați” nu au nicio problemă să se adapteze în medii noi, sunt adevărate fabrici de produs idei, nu suferă de anxietatea pe care o au alții când vine vorba de noi începuturi și sunt în general entuziaști. Ei se luptă să își păstreze atenția concentrată, ajungând să nu își distribuie suficient de mult și bine energia în proiectele la care se angrenează.

Acum parcă și dacă nu te consideri un perfecționist ai impresia că te regăsești undeva în aceste descrieri, nu? De aceea îți punem la dispoziție un test care să te ajute să te regăsești mai ușor. Atenție, totuși, testul este în engleză și ca de fiecare dată, este bine să fii sincer tu cu tine când răspunzi la întrebări și să răspunzi cu sufletul (fără să analizezi foarte mult, răspunde instinctual). Accesează acest site pentru a face testul: https://www.perfectionistsguide.com/quiz

Mergem la psiholog dacă suntem perfecționiști? Mereu recomand consultul de specialitate, pentru că ne ajută să ne cunoaștem mai bine, să știm cum să ne gestionăm atributele, trecutul și prezentul, modul în care gândim și ne raportăm la viață. Problematica perfecționismului este descrisă în literatura de specialitate ca o frică de a face greșeli și, pe de altă parte, manifestări puternic critice asupra performanței altor persoane.

Încercările perfecționiste sunt caracterizate ca fiind acele încercări de a menține așteptări personale extrem de ridicate cu privire la performanța pe care o avem (fie la muncă, în familie, în viață). În funcție de cât de acut este acest balans între cele două referințe cu privire la perfecționism, o persoană poate experimenta în mod pozitiv sau dăunător această manifestare a sa (Stoeber and Otto, 2006). Cu siguranță, dacă avem atacuri de panică, anxietăți din ce în ce mai dese, gânduri negre cu privire la activitatea noastră, îndoială că nu am fi potriviți sau capabili, comparându-ne cu alții mereu, este un bun moment să cerem ajutorul specialiștilor.

Bunăstarea noastră psihică este mult mai importantă decât orice altceva. Fără ea, fără un trup și o minte sănătoase, viața noastră este imposibil de trăit frumos.

Care sunt temerile și întrebările tale pe acest subiect?