Machiajul si culoarea ochilor

Un machiaj poate fi considerat perfect atunci când se şi potriveşte perfect clientei. Chiar dacă din punct de vedere tehnic machiajul a fost realizat corect, se poate întâmpla ca rezultatul final să nu fie cel pe care îl aştepta clienta dumneavoastră, de aceea considerăm că este important ca în realizarea machiajului să ţineţi cont de culoarea şi forma ochilor şi să alegeţi nuanţele în funcţie de acest aspect. Chiar dacă primţi poze de la clientă cu un machiaj pe care şi-l doreşte foarte mult, acesta nu va avea rezultatul aşteptat dacă culorile respective nu se potrivesc şi culorii ochilor săi.

Pentru ochii albastri deschis se recomandă utilizarea tonurilor de gri, ocru, albastru închis sau auriu. Atunci când realizati un machiaj de zi se pot folosi umbre de gri deschis şi dermatograf negru. Acest lucru va evidenţia culoarea ochilor, oferind un aspect elegant privirii. Pentru machiajul de noapte se pot folosi nuanţe întunecate sau gri închis pentru a da o intensitate mai mare privirii. Rimelul poate fi negru sau în tonuri violet şi gri, iar rujul, pentru machiajul de zi va fi în tonuri de nude, iar pentru cel de seară în nuanţe inchise, puternice. Pentru ochii albaştri închis, nuanțele recomandate pentru machiaj sunt cele turcoaz, mov sau culorile în nuanţele pământ. Dacă se doreşte lărgirea privirii se utilizează culori foarte clare, care vor distrage atenţia asupra ploapelor şi se poate utiliza rimel atât jos, cât şi sus pentru a marca ochii. Pentru buze sunt recomandate aceleaşi nuanţe ca în cazul ochilor de culoare albastru deschis, nude pentru machiaj de zi şi nuanţe închise, putenice pentru cel de seară.

Ochii verzi se consideră a fi cel mai uşor de machiat. Culorile cele mai recomandate pentru ochii verzi sunt: culoarea aurie, tonul de bronz, culoarea vinetei, nuanţele de mov, lila și tonurile maro. Toate aceste culori potenţează culoarea verde naturală a privirii. Pentru ochii de culoare verde se recomandă un machiaj de seară smokey eyes, care poate fi făcut cu orice culoare, nu neapărat negru. Pentru ochii de culoare verde închis este mai bine să optați pentru tonuri aurii şi tonuri portocalii. Combinaţia perfectă pentru această culoare de ochi este din amestecarea tonurilor de maro, ocru şi violet închis. Pentru intensificarea privirii se poate folosi dermatograf negru. Pentru machiajul buzelor la clientele cu ochii verzi, indiferent de nuanţa de verde, se pot folosi tonuri de pământ, maro sau cupru.

Ochilor căprui sau celor care au culoarea mierii li se potriveşte un machiaj în multe culori. Dar, în funcţie de culoarea irisului şi a pielii, este important să ştiţi să alegeţi nuanţe care completează cel mai bine trăsăturile. Experţii recomandă tonuri de violet şi bronz pentru a clarifica tonul culorii ochilor, culoarea verde intens sau albastră care are un efect luminos asupra privirii sau argintiu care accentuează expresivitatea. Ochii căprui închis sunt cel mai bine puşi în evidenţă când se folosesc nuanţe deschise şi tonuri calde, precum bej, ocru sau ciocolată. Ochii căprui mediu sunt puşi în valoare de nuanţe metalizate ca auriu sau argintiu. Tonurile reci creează un contrast frumos şi cald al ochilor. Ochilor căprui deschis li se potriveşte cel mai bine un machiaj în nuanţe de verde, portocaliu sau lila, iar culorile pastel precum piersica, roz sau menta oferă un aer delicat.

Ochii negri sunt cei mai greu de întâlnit. Sunt versatili şi se adaptează mai multor culori, cele închise fiind cele care pun cel mai bine în valoare ochii negri. Culori precum crem, maro deschis, bleu, vernil, gri perlat sau roz sunt potrivite pentru un machiaj de zi, iar cele precum albastru marin, prună, indigo, verde electric sau gri închis pentru machiajul de seară. Aceste culori închise trebuie completate de culori mai deschise pentru a da luminozitate. Dacă se folosesc doar culori închise se va întuneca foarte mult privirea.

Ca şi recomandare finală, atunci când se realizează un machiaj în care se doreşte evidenţierea ochilor se vor folosi culori contrastante, pe când dacă se doreşte un machiaj natural se vor folosi tonuri în culori apropiate de culoarea ochilor. Machiajul smokey eyes se potriveşte oricărei culori a ochilor. Iar culorile folosite pentru acest tip de machiaj pot fi variate şi combinate, nu doar clasicul negru.


Follow Us On Instagram