Implanturile fesiere

DR. ION ZEGREA
Doctor în Științe Medicale
Medic primar Chirurgie Plastică, Estetică și Microchirurgie
Reconstructivă International Society of Aesthetic Plastic Surgery (ISAPS)

Din dorința de a arăta cât mai bine și de a-și calibra formele corpului, românii au început să apeleze din ce în ce mai des la intervenția de augumentare fesieră. Există mai multe modalități prin care posteriorul își poate îmbunătăți aspectul cu ajutorul medicilor esteticieni. Astfel, pacienții pot opta pentru implant de grăsime proprie în fese, lifting fesier, injectare fesieră cu hidrogel sau silicon, liposucție sau implanturi fesiere, aceasta procedură fiind una dintre cele mai inovatoare metode pentru a obține dimensiunile și forma dorite. Pentru a afla mai multe despre acest tip de intervenție am apelat la expertiza chirurgului plastician Ion Zegrea. Cu o experiență de 15 ani în domeniul chirurgiei plastice, efectuând cu succes în cadrul clinicii Elysium mii de proceduri estetice în ceea ce privește: chirurgia feței, chirurgia sânilor, chirurgia siluetei sau chirurgie plastică și reconstructivă. De asemenea, doctorul Ion Zegrea realizează intervenții minim-invazive, pe baza de acid hialuronic și toxina botulinică (Botox).

Cum ați ales această meserie?
În anul 1998 am absolvit Facultatea de Medicină a Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București și din 2005 am început specializarea în departamentul de Chirurgie Plastică, Estetică și Microchirurgie Reconstructivă din Spitalul de Urgență București – Floreasca, sub directa îndrumare a profesorului Ioan Lascăr, devenind medic specialist în 2011 și medic primar în 2016. Am devenit Doctor în Știinte Medicale în 2012. Până în prezent, am participat la numeroase proiecte de cercetare naționale și internaționale, iar în baza ideilor personale am obținut două granturi naționale, care au fost finalizate prin obținerea unui brevet de invenție. Fiind o fire perfectionistă, m-am supraspecializat în chirurgie estetică și în domenii specifice de chirurgie reconstructivă în centrele de excelență din Europa. Dintotdeauna am fost pasionat de frumusețe, sub toate aspectele ei.

Ce înseamnă pentru dumneavoastră frumusețea?
Consider că frumusețea este dată de echilibrul dintre interior și exterior și o proiectez într-o persoană calmă, zâmbitoare și cu proporții și trăsături relativ simetrice. Niciun corp nu este perfect simetric, însă noi, ca medici chirurgi, putem modela frumusețea fiecărui pacient, amplificându-i calitățile și minimizându-i defectele.

Spuneți-ne mai multe despre implanturile fesiere. În ce constă procedura, ce dimensiuni au și ce materiale se implantează?
Implantul de fese constă în introducerea unei proteze siliconice în fesele pacientului, pentru modelarea lor sau creșterea lor în volum. Prin desăvârșirea conturului feselor se creează forme pline, pentru un aspect bombat al posteriorului. La palparea lui, senzația va fi similară cu atingerea unor mușchi bine tonifiați. Prin această nouă metodă implantul nu se mai introduce în muschiul fesier maxim, ci sub acest muschi. Materialele care se implantează sunt siliconice, iar calitatea lor este superioară implanturilor pentru sâni, deoarece învelișul este mai gros și mai robust, iar gelul siliconic este mai dens și mai coeziv. Implanturile fesiere sunt disponibile pe mai multe dimensiuni, pentru a corespunde solicitărilor tuturor pacienților, indiferent de fizionomie.

Căror candidați le sunt recomandate implanturile de fese? Sunt mulți români care își pun implanturi fesiere? Care sunt efectele acestei intervenții?
Implantul de fese este solicitat de către persoanele care consideră că au posteriorul prea mic sau cu fese prea plate. Este o intervenție unisex, realizată atât la femei, cât și la bărbații preocupați să aibă forme cât mai rotunjite și un fizic bine proporționat. Dacă cineva a slăbit foarte mult, există posibilitatea ca fesele să își piardă forma naturală și atunci se ia în calcul această intervenție. Procedura combate cu succes și semnele naturale de îmbătrânire a zonei. Din ce în ce mai multe românce apelează la această procedură, care este cea mai solicitată operație estetică în America de Sud, mai ales în Brazilia și în Argentina. Indiferent de motivul pentru care pacientele optează pentru această intervenție, trebuie să știe că procedura le va ajuta să crească proiecția și volumul propriilor fese.

Ce riscuri implică implanturile fesiere, cât de complicată este procedura, ce avantaje și dezavantaje are?
Această nouă procedură este mai simplă, mai rapidă și dezvoltă mai puține complicații decât alte intervenții similare. Pot apărea, în cazuri rare, infecții, sângerări, asimetrii sau afectarea nervilor și a mușchilor. Însă noua tehnică
chirurgicală folosită scade riscul apariției hematomului, a infecțiilor și a deplasării implantului. Mai mult, pacienții pot folosi zona tratată imediat după intervenție, stând așezați pe posterior, fără a risca să le fie afectată operația. Singurul dezavantaj major este că, ulterior intervenției, pacienții nu își mai pot injecta alte substanțe în fese și nici injecții intramusculare. Acest tip de injecții se vor efectua, așadar, pe alte zone, precum brațe, coapse sau abdomen. Intervenția se
realizează în circa o oră, cu anestezie generală. Popularitatea implanturilor fesiere se datorează și eficacității lor și a ratei generale crescute de siguranță.

Cât de sigure sunt implanturile și ce durată de viața au acestea?
La clinica Elysium folosim o ultimă generație de implanturi de calitate germană, extrem de durabile și fiabile. Acum se pot păstra aceleași implanturi timp de mai multe decenii, fără modificări majore și fără alterarea lor.

Care sunt recomandarile înainte și după operație? Impactează stilul de viața al pacienților?
Această intervenție implică renunțarea la fumat și adoptarea unui stil de viață sănătos. Se va realiza doar dupa analiza riguroasa a dosarului medical al pacientului, fiind necesare anumite analize medicale în prealabil. După operație, pacienții se recuperează în 5-15 zile, când este recomandat să nu se mai lucreze și să nu se mai depună efort fizic. Activitățile sportive se pot relua după trei săptămâni de la operație. După perioada necesară vindecării, implanturile fesiere nu implică niciun disconfort la statul în șezut sau la alte activități, ele fiind situate astfel încât să se integreze în postura pacientului.

Se poate renunța în timp la implanturi? Cum va arăta pielea, în acest caz?
Dacă un pacient dorește să renunțe la aceste implanturi după câțiva ani, el o poate face, însă există riscul ca pielea să se lase. Astfel, este posibil ca fesele să își piardă din volum și să nu mai fie bombate și pline.

Care sunt costurile unei asemenea intervenții?
Prețul unei proceduri variază între 3000-6000 Euro, în funcție de dimensiunile dorite de fiecare pacient.

Ce sfat oferiți persoanelor care iau în calcul o asemenea intervenție?
Pacienții trebuie să fie 100% convinși că vor să apeleze la această procedură, după aflarea tuturor avantajelor și a dezavantajelor acesteia. Ei trebuie să aibă așteptări realiste și să comunice deschis și sincer cu medicul estetician. Încă de la prima consultație și până la ultimul consult postoperator, este necesar ca pacientul să respecte indicațiile medicului și să conștientizeze toate aspectele pe care le implică această procedură. Iată de ce este esențial să se aleagă un chirurg  plastician cu experiență în domeniu și o clinică cu reputație, pentru minimizarea riscurilor și pentru asigurarea rezultatului dorit.


Follow Us On Instagram