Frumusețea și teama de bătrânețe

Rubrică de Antonia Rondelli

Beauty Consultant

Consilier Dezvoltare Personală / Trainer NLP

 

 

 

 

 

Chiar din zorii omenirii, oamenii au căutat magica „fântână a tinereții”. Poveștile și isprăvile exploratorilor spanioli și americani în căutarea apelor acestei fântâni sunt destul de cunoscute. Dacă ne este teamă de bătrânețe și de a ne îmbrățișa cu blândețe și acceptare ridurile, va fi necesar sa ținem cont de acest lucru cert: toată lumea va îmbătrâni…

În adâncul nostru, în noi toți, există o ușoară frică de îmbătrânire. Pentru unii, este o teamă legată de schimbările fizice care vin odată cu procesul îmbătrânirii. Pentru alții, este teama de a-și pierde independența și de a deveni o povară pentru cei dragi. Și, pentru mulți, este însăși frica de moarte. Indiferent de forma pe care o ia această frică, ea ne poate afecta starea de bine, frumusețea și ne poate influența negativ întreaga viață. Normalizarea procesului de îmbătrânire și conștientizarea că toată lumea îmbătrânește, ne poate ajuta la reducerea anxietății legate de vârstă și de transformările fizice care apar odată cu aceasta.

Gerascofobia este teama persistentă de creștere sau de îmbătrânire. Cuvântul „gerascophobia” este derivat din greacă „tha geraso”, care înseamnă „îmbătrânesc” și „phobos” care înseamnă teamă sau frică profundă. Cel mai comun factor care stă la baza unei astfel de frici este anxietatea. Prin natura lor, indivizii gerascofobi sunt încordați și anxioși. Deseori se confruntă cu o rană profundă de abandon și cu o însemnată intoleranță la pierdere. Gerascofobia se poate baza și pe anxietatea de a fi lăsat singur, fără resurse și incapabil de a avea grijă de sine din cauza dizabilității cauzate de vârstă. Îmbătrânirea se traduce astfel prin a deveni dependent de ceilalți, a-ți pierde stima de sine și a fi considerat „slab”. Stilul de atașament este un alt factor important care contribuie la teama de îmbătrânire. Persoanele cu un stil de atașament nesigur pot fi excesiv de anxioase și cu un puternic simț al controlului. Teama de îmbătrânire provine totodată și din miturile legate de acest proces natural și atitudinile negative față de adulții în vârstă ale societății în general. Din păcate, societatea din care facem parte vede bătrânețea că pe ceva nedorit și de care să ne fie teamă. Nu se știe încă dacă există o componentă genetică asociată cu gerascofobia sau dacă este doar un comportament învățat. Însă, ceea ce învățăm de mici să credem despre bătrânețe joacă un rol esențial în viață noastră de adult. Pe de altă parte, oamenii care sunt preocupați de îmbătrânire se simt în general nemulțumiți de cât de departe au ajuns în prezent în viață și au sentimentul că nu vor mai apuca să realizeze ceea ce își doresc. Rețelele de socializare oferă un potențial zilnic de a se compara cu ceilalți, iar pentru unii oameni acest lucru poate avea un impact extrem de negativ. Ajung adesea la autocritică, stimă scăzută de sine, sentimentul că nu sunt în acord cu lumea și cu ce trebuiau să realizeze până acum.

Societatea modernă, în special rețelele sociale, celebrează tinerețea și nu îmbătrânirea. Cu privire frumusețe și la aspectul fizic, din nou, Internetul contribuie pe deplin la distorsionarea imaginii noastre legată de acestea. Oriunde ne întoarcem, media ne vinde mesaje care spun că ar trebui să arătăm într-un anumit fel, iar dacă nu arătăm așa, influencerii ne indică imediat ce proceduri cosmetice ar trebui să urmăm ca să corespundem unui anumit etalon de frumusețe. Societatea modernă vizează îmbătrânirea ca și cum ar fi o boală, iar industria frumuseții vrea să cumpărăm loțiuni și creme și să trecem prin proceduri costisitoare și dureroase pentru a anula ceea ce natura ne va face în cele din urmă tuturor. Trăim într-o societate care pune accent pe estetică și care, în mod eronat, echivalează doar tinerețea cu atractivitatea. Frumusețea, așa cum este prezentată în reclame și pe rețelele sociale, poate prezenta uneori un fals sentiment al realității. Mulți chiar aleg să se supună unor proceduri cosmetice excesive pentru a remedia schimbările în corpul lor legate de vârstă, iar starea de bine vine din ce în ce mai greu. Încrederea în șarmul personal, stima de sine și frumusețea naturală sunt umbrite de comparații, veșnice nemulțumiri, obsesia ridurilor și a vârstei. În cultura actuală obsedată de tinerețe fără bătrânețe, tot mai mulți oameni asociază îmbătrânirea cu pierderea frumuseții și chiar a iubirii sau a respectului celor dragi, iar mesajele sociale asociate cu îmbătrânirea declanșează adesea convingeri de bază negative și nesiguranțe adânc înrădăcinate, cum ar fi teama de a fi neiubit, nedemn sau inutil. Aceste convingeri negative sunt monetizate și propagate de industria frumuseții. Există cercetări din ce în ce mai mari care descoperă impactul profund al stresului, stilului de viață și a stării mentale asupra modului în care îmbătrânim. Anxietatea eliberează hormoni de stres, care nu ne afectează doar starea emoțională sau atitudinea, ci ne poate afecta și aspectul fizic. Stresul provoacă o modificare a proteinelor din pielea noastră și îi reduce elasticitatea, contribuind la formarea ridurilor. De asemenea, sunt persoane care, simțind că nu mai corespund fizic imaginii lor mentale, aleg să se autoizoleze social, încep o alimentație complet nesănătoasă sau se neglijează vestimentar și estetic din ce în ce mai mult.

Prin urmare, merită să ne educăm constant în legatură cu acest proces. Schimbându-ne definiția frumuseții, vom putea într-adevăr să o apreciem pe a noastră. Odată cu vârsta ar fi de dorit să vină și înțelegerea a cine suntem cu adevărat și a sensului vieții noastre. Comparând-ne mereu cu ceea ce alții ar putea avea sau au realizat, ne poate răpi bucuria propriei vieți. Doar pentru că îmbătrânim, nu înseamnă că vom fi automat urâți, fragili, bolnavi și incapabili să ne bucurăm de viață. În loc să număram anii care ne mai rămân, putem încerca să număram binecuvântările pentru anii pe care i-am trăit. Putem deveni recunoscători pentru experiențele deja trăite și pentru ceea ce mintea și corpul nostru sunt capabile să realizeze în fiecare zi. Îmbătrânind cu grație, încercând mereu lucruri noi și regăsindu-ne pasiunile, putem putem depăși teama de a îmbătrâni. Îmbătrânirea este un proces normal și natural, care ni se întâmplă tuturor. Și poate fi un moment frumos al vieții, demn de a fi celebrat, dacă suntem pregătiți mental, emoțional și spiritual pentru asta. Doar dacă suntem norocoși, putem avea șansă să îmbătrânim, iar dacă ne iubim cu adevărat, ar trebui să o facem necondiționat.


Follow Us On Instagram