Exerciții de retorică

Ce ciudată e senzația de a fi privitor. Observator într-o lume care își desfășoară existența pe două coordonate: online și offline. Printr-o rotație de 360 de grade observ (sau am impresia) că toți sunt într-o relație și că totul merge strună. Sincer, chiar mi-aș dori să fie așa. Deschid Facebook-ul și văd cupluri tinere cu copii, ceea ce mă bucură și mă face să cred că există iubire. Le urmăresc cu drag postările și uneori mă simt parte din peisaj, de parcă aș fi acolo. Până la urmă, chiar cred că dacă există vreun scop pe lumea asta, acela e de a iubi. Nu ne putem împotrivi, cu excepția cazurilor în care avem o altă misiune.

What the fuck, misiune?! Aș fi preferat ca lucrurile să fie mai simple, să fim toți la fel, uniformizați, nu dezbinați, judecați și blamați. Trăiesc un ciudat sentiment că oricum aș da-o, bine nu e. Apoi vin întrebări, remușcări, te simți neputincios și descurajat. Cauți în străfundul tău puterea de a merge mai departe, dar e ciudat fără un țel, fără o lumină, fără o direcție. Navighezi pe mare fără busolă, lăsându-te în voia curenților, a sorții, ascunzându-te după false planuri cincinale pe care le faci de gura altora.

Te trezești după multe zile, luni, ani privindu-te în oglindă și gândindu-te „când naiba ți-au apărut ridurile astea?”. Actorii preferați mor unul câte unul, cântăreții se sinucid, copiii celor din jur cresc, devenind adulți. Life goes on. Cu sau fără noi.

Deci?

Fără deci și fără concluzie. Viața e un film fără deznodământ. Trăim sub tirania lui „trebuie”, ne naștem goi și plecăm g(re)oi, unii cu regretele propriilor alegeri sau ale compromisurilor acceptate. Melodramatic, I know, viața e aspră, dar grea. Nu stă nici după noi, nici în noi.

Schimbi locul, schimbi norocul!

Vorba aia: schimbi locul, schimbi norocul. Sper să fie adevărată, pentru că m-am mutat de curând și, evident, prin toate bagajele am ascuns zeci de planuri, idei, dorința de a face mai multe schimbări în viața mea. Principalul meu obiectiv este să îmi acord timp. Timp pentru mine, pentru ritualurile mele, nu doar să îmi fac vreun tratament facial sau să mă tund.

Și pentru că nimic nu pică din cer, am început un curs de inițiere în Reiki, am început să aloc timp cititului (să stau mai puțin pe Facebook, so help me God!). Îmi doresc să scap de patima shoppingului compulsiv, știu că până la urmă sunt doar niște lucruri și nu mă fac nici mai deștept, nici mai frumos, nici mai bun. În schimb, îmi doresc să mă plimb mai mult, să explorez, să cunosc oameni noi și povești frumoase. Să deschid geamurile larg și să las soarele să intre în casă. La propriu și la figurat.

Desigur, orice schimbare de acest gen este mai complexă, așa că (deși nu îmi place) vreau să mă reapuc de sală și de a trăi mai sănătos printr-o alimentație corespunzătoare. Să fiu mai sănătos și spiritual, să le acord timp celor dragi, să-i ascult. Pentru că niciun proiect nu e mai important decât acela de a fi om. Că tot vorbeam de proiecte, tânjesc după noi provocări care să mă scoată din zona de confort, precum #pittiuomo cu Băneasa Shopping City.

Ați observat că atunci când faci o listă cu planuri se tot lungește și parcă vrei să îți faci un update complet de soft? Chiar acum, pe măsură ce scriu, mă gândesc că aș putea face atât de multe lucruri, că nimeni și nimic nu mă poate limita. Apoi îmi dau seama că trebuie să fiu și realist. Oricât mi-aș dori eu să mă apuc de motociclism sau role, mă voi rezumă la înot și tricicletă electrică. Încep ușor, cu mici schimbări, poate sunt temător sau pur și simplu comod.

Ar fi multe de zis, mă bucur tare că m-am mutat și simt că e un nou capitol în viața mea. Odată cu acest capitol îmi doresc să diminuez superficialitatea, să învăț să mă iubesc mai mult și pe mine și pe ceilalți. Și să mă reîntorc la El mai mult decât în trecut.

Suntem cine crede lumea că suntem?!

Din păcate mă lupt cu cărămizile pe care le atribui unor oameni și pe care mi i-aș dori într-un anume fel. Greșit, total greșit. După ce ajungi să cunoști persoana respectivă și zidul construit cade cărămidă cu cărămidă, constați că nu ai făcut deloc bine proiectând ce ți-ai fi dorit tu.

Și asta încerc să schimb la mine și este atât de greu, și are legătură cu mai mulți factori în afara superficialității și cu faptul că timp nu prea mai este să cunoaștem oamenii în profunzimea lor, plus că în București lumea nu se lasă cunoscută, se „machiază” și se ascunde după multe ziduri, și toate astea pentru a fi văzuți cum vor ei și nu de cum sunt de fapt.

Mai este posibilă și zicala cum că atragem fix ce suntem. Posibil. Mai există și reglările de cont din alte vieți. Ideea este că îmi doresc să fiu eu mereu, poate mai puțin prost de gură, poate mai delicat în a spune ce cred și poate a nu-mi mai păsa de toate prostiile. Încerc multe schimbări și cam toate deodată, dar mereu am funcționat bine sub presiune, de astă dată, una impusă de către mine.

Toți ne luptăm cu demonii noștri, dar când îi atribuim și altora totul se complică. N-o să lăsăm măștile prea curând și, din păcate, mulți dintre noi vrem să părem fix cum vor alții, nu cum suntem noi. E o luptă grea, o luptă cu sinele și după înfruntarea realității, transpusă celor din jur. Dar, tot răul spre bine și tind să cred că se poate.


Follow Us On Instagram