“CU TOȚII AVEM CÂTE O POVESTE, DAR BLOGUL MEU ARE UNA DE MIEZ DE NOAPTE”

“Cu toții avem câte o poveste, dar blogul meu are una de miez de noapte, pentru că atunci a început să existe, în 2014. După participarea mea la MasterChef, publicam poze și rețete scurte pe Facebook, nu eram foarte familiară cu lumea online-ului și aceasta era forma mea de comunicare către persoanele care mă urmăreau cu interes în perioada aceea pe partea de food. Numeroase persoane m-au întrebat de ce nu îmi fac un blog?. Recunosc că nu cunoșteam termenul și îl confundam cu un site de știri. Nu eram familiarizată nici cu statutul de blogger sau vlogger. Așa că într-o noapte am citit tot ce am putut să găsesc pe internet despre blog și cum se poate face acest lucru, iar până dimineața am dat drumul blogului meu, în format gratis pe wordpress. Sunt perfectionistă și anii de lucru în multinaționale m-au facut să îl îmbunătățesc și să ajungă la forma care este astăzi. Este făcut 100% de mine și sunt foarte mândră de imaginea pe care o are astăzi.” Aceasta este povestea blogului Gabrielei Simion, iar în cele ce urmează vă invităm să aflăm și alte lucruri, cel puțin la fel de interesante, despre ea.

Ai apărut în media în urmă cu 5 ani, grație concursului televizat Master Chef. Ne poți povesti puțin despre experiența aceea și cum te-a lansat în social media?

Această întrebare mă face să zâmbesc….”social media” oare chiar era cu adevărat acum 5 ani? Aveam un cont de Facebook unde postam lucruri comune, ca toată lumea. Poze din vacanțe, de la serviciu sau diverse activități modeste din viața mea de atunci. După ce emisiunea a fost difuzată pe post, au venit mii de cereri de prietenie și un val mare de hate, că doar pentru asta este cel mai bun un canal de social media ;). M-am panicat, nu înțegeam modulîn care funcționează și cum aș putea să îl folosesc pentru a avea beneficii ulterioare. Mi-am suspendat contul de Facebook pentru câteva săptămâni.
În acel moment avem contul de Instagram din 2012, dar nu pot să spun că eram deosebit de activă, în România nu era în trend atunci. Am început să fiu foate activă pe Instagram în 2017. Revenind la lansarea oficială, a fost facută după câteva luni de la apariția emisiunii la TV, când mi-am făcut o pagină oficială de Facebook în care am înțeles că trebuie să comunic cu urmăritorii mei mereu, despre activitățile de care erau ei interesați când mă urmăreau. Am lăsat în urmă spaima de „hate” și m-am focusat pe ceea ce îmi doream să transmit către lume. Am înțeles în acel an că, din moment ce ți-ai asumat să apari pe un canal de televiziune sau să pui pe conturi de social media lucruri publice, trebuie să îți asumi orice fel de răspuns. Te-ai expus și trebuie să ai o viață asumată, pentru că altfel vei suferi mereu de frustrari.

Ce te-a determinat să lași în urmă zona de food și să faci trecerea la fashion și beauty?

Dar oare chiar am lăsat-o în urmă? Este doar o senzație, zona de food este prima mea dragoste și a rămas prezentă, mai ales că sunt o gurmandă. Am decis în august 2015 să realizez pe Instagram un cont separat de food (gabrielsimion_ foodworld) pe care l-am dedicat total zonei de food. Tot ce am gătit, am mâncat, plus experiențele mele culinare de prin lume le-am postat acolo. Din păcate, pe Instagram nu poți să realizezi niște capitole ale activității tale, așa că eu am detașat totul în acel cont pentru food. Nu mai gătesc la fel de mult ca în trecut pentru că sincer timpul nu îmi mai permite, dar realizez în continuare food review, campanii de food și recomandări de preparate/locuri. Contul meu de Lifestyle (gabriela_simion) a devenit contul principal, cu focus pe modul în care îmi trăiesc eu viața în fiecare zi. Nu mă văd o fashionistă, dar mi-am creat un stil propriu care mă însoțește în călătorii și în activitățile din viața privată.

Anul acesta ai împlinit 40 de ani și cu toate acestea ești invidiată de o mulțime de femei mai tinere. Cum reușești să te păstrezi tânară și frumoasă și după ce împlinești 40 ani?

Îți mulțumesc pentru compliment. 40 de ani pare mult, dar cineva m-am învățat că este doar începutul. Vârsta este în primul rând o stare de spirit. Dacă ai noroc să ai un corp sănătos, atunci vârsta nu mai are nicio treabă cu ceea ce reprezinți tu și ceea ce poți să faci. Am conștientizat invidia femeilor în ultimii ani, dar nu mă supăr. Aș vrea să pot să motivez femeile să își dorească o viață lungă, sănătoasă și plină de frumusețe interioară. Am învățat multe despre mine, mai ales în ultimii cinci ani și am priceput că poate sunt în acest moment al vieții mele acum pentru că mi-am trăit viața cum am vrut eu, dar fără excese care să îmi distrugă corpul pe termen lung. În acest moment duc o viață, deși deosebit de aglomerată, foarte simplă. Am eliminat multe ingrediente din alimentație și încerc să fac mișcare și să îmi tratez corpul cu respect. Sunt un vas care trebuie să meargă mai departe foarte mulți ani și mi-ar plăcea să nu am prea multe crăpături.

Care este secretul tenului tău? O rutină anume sau produsele pe care le folosești sunt deosebite?

Mama mea mi-a spus mereu să nu îmi las pielea să poarte straturi care nu sunt ale ei și din acest motiv nu m-am machiat aproape deloc până pe la 25 de ani. Dar mereu am pus accent pe demachiere și hidratare prin aplicarea cremelor dimineața și seara. Acum am studiat mult despre produsele cosmetice din ziua de azi și am mers de câteva ori la dermatolog unde am priceput de ce are nevoie tenul meu. Dacă în trecut încercam să îl curăț intens cu peeling-uri, am aflat că am o piele deosebit de subțire și că dacă o agresez se rideaza prematur. Sunt detalii pe care trebuie să le aflăm despre noi. Cred că secretul este să identificăm exact de ce are nevoie pielea noastră și să realizăm activități complementare pentru suport.

Ești adepta procedurilor dermato cosmetice? Ce anume tratamente ai testat și au avut rezultate?

Sunt cea mai mare fană a tratamentelor. Iubesc microdermabraziunea și hidratarea în derm, dar și tratamentele cu oxigen și tratamentele de stimulare a colagenului. Colagenul este foarte important pentru păstrarea unui ten tânăr și, pentru că după o anumită vârstă corpul nu prea mai produce, trebuie să îl ajutăm și să îl stimulăm.

În ultimii ani ai avut o transformare spectaculoasă, de unde a venit schimbarea?

Transformarea spectaculoasă de care spui tu, toata lumea a pus-o pe seama operațiilor estetice. Nimic mai greșit! Încă nu am apelat la chirurgie estetică, nu zic că poate nu am să apelez în viitor, nu îmi place să arunc vorbe despre care nu știu dacă am să mă pot ține în viitor. Momentan nu este cazul de așa ceva. Nu este un secret că fac tratmente și am apelat la câteva injectări cu botox dupa 37 de ani (cam de 1-2 ori pe an) și mi-am augmentat buzele tot atunci. Nu regret această decizie, cred că am facut exact ce aveam nevoie pentru fața mea și ce avea nevoie și psihicul meu. Este foare important să facem lucruri pentru noi și pentru că într-adevăr noi ni le dorim, nu pentru că toata lumea își face sau pentru că ne comentează persoanele din mediul înconjurător. Și mai important cred că este să facem ajustări care să ne transforme treptat și moderat către o varianta mai bună a noastră și pe care noi să o placem când o privim în oglindă dimineața.

Ce sfaturi ai pentru femeile de 30 de ani care își dorescsă arate ca tine la 40?

Nu știu dacă sunt în măsură să dau sfaturi, dar eu cred cu adevărat în moderație și alegerea de tratamente personalizate pe nevoile fiecăreia. Nu faceți lucruri doar pentru că ați văzut la altcineva. Încercați să vă informați și să adoptați metode de tratament potrivite tipului vostru de ten și nevoilor voastre. Și în primul rând hidratați-vă maxim, apă și creme care să vă ajute să păstrați pielea cât mai hidratată, acestea o să facă diferența pe termen lung.

Dar pentru cele de 20?

M-am gândit la un moment dat ce discuție aș avea cu mine dacă acum, în timpurile astea, aș avea 20 de ani. M-am speriat un pic. Din păcate trăim într-o societate plină de influență internațională care nu este de cea mai bună calitate. Fetele de 20 de ani parcă încearcă să „taie coada” și să ajungă în față peste noapte. Vor totul instantaneu și asta face să consume parcă timpul înainte să îi vină timpul. De aici excesele estetice și lucrurile care le transformă urât înainte de termen. Eu aș vrea să se bucure mai mult de tinerețe și inocentă, să lase lucrurile să vină natural și prin experiențe trăite pe cont propriu, nu văzute la vedete de social media.

Ce planuri de viitor ai și în ce direcție dorești să mergi cu blogul și contul de instagram?

Blogul a fost într-o mică pauză, am avut foarte multe proiecte și focusul tuturor este acum pe Instagram, am încercat să îmi îmbunătățesc conținutul contului de Lifestyle (gabriela_simion) și să îl aduc la un standard care să mă mulțumească pe mine în primul rând. Dar blogul nu a fost uitat, lucrez la un alt tip de materiale pe care vreau să încep să le postez din Noiembrie, dar despre care nu vreau să spun prea multe pentru că sunt o surpriză, să mă urmăriți pe gabrielasimion.com

Cum îți păstrezi echilibrul interior?

Iubesc să călătoresc, fiecare loc nou unde pășesc este o deconectare de la realitate și asta îi permite sufletului meu să se reîncarce de fiecare dată. Îmi place să port discuții lungi cu mine și să dezbat deschis probleme care mă macină. Am conștientizat că nu trebuie să conving pe nimeni în lume de nimic, trebuie să mă conving și să mă mulțumesc pe mine întâi. Poate să pară egoism, dar nu este. Pentru a putea să fac bine, trebuie să fiu eu întai bine, asta este valabil pentru noi toți.

 

GABRIELA SIMION
Blogger și Content Creator on Social Media

 


Follow Us On Instagram