Ce este procedura de microneedling nanopore și ce tratează?

 

 

 

Interviu cu Dr. Ziad Khadaroo, medic specialist Dermatologie – Venerologie

 

 

 

 

Pielea frumoasă este idealul nostru, al tuturor. Din păcate, trecerea timpului nu este întotdeauna blândă și prietenoasă cu noi – ne poate lăsa semne nedorite pe ten și corp. Cele mai comune dintre acestea sunt ridurile, însă există și alte modificări ale pielii care nu sunt cauzate neapărat de îmbătrânire – de exemplu, vergeturile și petele pigmentare.

Din fericire, tehnologia a avansat extrem de mult, iar soluțiile pentru a căpăta pielea mult visată sunt nenumărate. De asemenea, medicii specialiști cunosc diferite proceduri eficiente care na ajută să ne atingem scopul. Astfel, ne putem lăsa pe mâna lor pentru a scăpa de imperfecțiunile pielii și pentru a ne putea bucura de noua noastră versiune.

Microneedling Nanopore este un tratament de ultimă generație ce se bazează pe stimularea proprie de colagen și elastină prin crearea de microperforații la nivelul pielii și infuzarea de ingrediente active pe bază de nanotehnologie, foarte adânc în piele, pentru a trata problemele din interior către exterior.

Este eficient pentru

  • Riduri;
  • Laxitatea pielii;
  • Pori dilatați;
  • Lipsă de luminozitate;
  • Pete pigmentare;
  • Cicatrici;
  • Vergeturi;
  • Celulită
  • Caderea părului.

 

Cui se adresează această procedură și când?

Această procedură se adresează tuturor tipurilor de ten (mai puțin celui cu dermatite și pacienților oncologici), având un beneficiu în plus față de aparatele existente pe piață – se poate aplica și vara.

Este un tratament unitar sau un ciclu de mai multe sesiuni?

Se recomandă a fi efectuate între patru și șase tratamente pentru a obține cele mai bune rezultate. Iar tratamentele se efectuează o dată pe lună, când se regenerează celulele.

Când ne reluăm activitatea post-procedură?

În maxim o oră de la finalizarea procedurii. Este ultima generație de tratament – nu traumatizează/ înroșește ca aparatele convenționale, iar timpul de recuperare este aproape inexistent.

Ce simte pacientul în timpul tratamentului? 

Procedura este foarte rapidă, durează între 15 și 30 de minute și nu necesită cremă anestezică – acesta este un plus pentru pacienții noștri care sunt permanent pe grabă.

Când se văd primele rezultate?

Primele rezultate se văd începand cu a șaptea zi post-tratament, însă cele mai bune rezultate se văd după trei-patru săptămâni – când se regenerează complet celulele.

Cum ne îngrijim tenul post-procedură și ce utilizăm la domiciliu între sesiunile de tratament?

Este foarte importantă utilizarea protecției solare 50+ în fiecare zi, utilizarea unor produse blânde, non-iritante, care vor grăbi procesul de vindecare. Mai pe scurt, trebuie să fim blânzi cu tenul nostru în perioada în care acesta se recuperează, adică trei-patru zile.


Follow Us On Instagram